În 2013, Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului a fost modificată și completată, introducându-se o secțiune destinată protecției copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Notificarea autorităţilor

Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligaţia de a notifica această…   …Citeste mai departe despre… Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate

sursa: legestart.ro

Drepturile copilului se confruntă cu provocări grave în zilele noastre: prea mulți copii în mișcare mereu sau afectați de migrație suferă și mor. Sărăcia, inegalitatea și excluziunea ca urmare a crizei economice lovește copii din greu. Violența împotriva copiilor – în familie, în școli precum și în alte medii este încă o realitate persistentă și tristă. Un sistem de justiție făcut pentru adulți este prost adaptat nevoilor și așteptărilor copiilor. Lumea digitală în care cresc îi expune pe copii la riscuri noi.

Noua Strategie a Consiliului Europei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 2 martie), dirijează cele 47 de state membre ale Consiliului Europei (printre care și România), pentru a face față acestor provocări.

Printre cele cinci priorități ale strategiei se numără:

• Șanse egale pentru toți copiii: combaterea sărăciei și prevenirea excluziunii, în special în perioadele de austeritate economică; combaterea discriminării, inclusiv cea a copiilor afectați de migrație, a copiilor cu dizabilități, a celor din grupurile minoritare, precum și a celor proveniți din cuplurile de lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali.
• Participarea tuturor copiilor în procesele de elaborare a politicilor: educație în școli privind cetățenia și drepturile omului.
• O viață fără violență pentru toți copiii: combaterea exploatării sexuale și a abuzurilor; eliminarea pedepsei corporale în toate mediile; combaterea altor forme de violență – agresiunea, inclusiv homofobă și hărțuirea precum și protejarea copiilor împotriva violenței legate de radicalizare.
• Justiție prietenoasă pentru copii: protejarea copiilor privați de libertate prin anti-criminalizare și reintegrare, protecția drepturilor copilului în familie.
• Drepturile copilului în mediul digital: promovarea utilizării creative, analitice și în condiții de siguranță a internetului.

Noua strategie va fi lansată în cadrul unei conferințe la nivel înalt în Sofia, la 5 și 6 aprilie 2016, în timpul președinției bulgare a Comitetului de Miniștri.

sursa: legal-land.ro

 “De ieri alienarea parinteasca este recunoscuta ca forma de abuz emotional si in Romania. De acum inainte, acel parinte divortat caruia i s-a acordat custodia copilului are toate sansele sa o piarda sau sa i se reduca timpul de acces la copil daca il va educa astfel incat sa il urasca sau sa il evite pe celalalt parinte, necustodian.

Bun venit, asadar, in civilizatie, unde parintii au drepturi si obligatii egale asupra copilului, indiferent de genul lor sau sexul copilului, si asta chiar daca parintii sunt separati. O civilizatie unde copilul are doi parinti, chiar daca sunt divortati. O lume in care copilul este considerat nu un lucru ce trebuie partajat exclusiv intre parinti, ci o fiinta omeneasca” , scrie judecatorul Cristi Danilet pe Facebook.

Decizia Colegiului Psihologilor din România:

În vigoare de la 25.02.2016

În temeiul dispoziţiilor art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005, pe baza prevederilor din Manualul de Diagnostic şi Statistică al Tulburărilor Mentale, a cincea ediţie, abreviat DSM-5, utilizat atât de către medicii psihiatri, cât şi de către psihologi, în care se recunosc psihodiagnosticele de abuz psihologic asupra copilului şi copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi,

având în vedere practica de specialitate din domeniul expertizei psihologice judiciare, care a relevat identificarea în rapoartele de expertiză psihologică judiciară a fenomenului alienării parentale/părinteşti, recunoscute de către instanţele de judecată din România, încheierea primului Protocol privind recunoaşterea alienării parentale/părinteşti, încheiat în România de către Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016, precum şi punctul de vedere al specialiştilor din cadrul Institutului de Psihologie Judiciară,

preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România d i s p u n e:

Art. 1.

(1) Se recunoaşte fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte.

(2) Se recunosc prevederile Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat de către Institutul de Psihologie Judiciară, în calitate de furnizor de formare profesională complementară în domeniul expertizei psihologice judiciare, avizat profesional de către Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016.

(3) Se recunoaşte necesitatea formării profesionale continue a psihologilor în domeniul alienării parentale/părinteşti, precum şi în domeniul expertizei psihologice a copilului abuzat/neglijat, aceasta fiind realizată în vederea cunoaşterii şi promovării interesului superior al copilului.

Art. 2.

Prezenta dispoziţie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România,

Mihai Aniţei

Bucureşti, 12 februarie 2016.

Nr. 2.

Protocolul care recunoaste alienarea parinteasca (text complet)

Protocol

Încheiat între

Asociația Română pentru Custodia Comună

și

Institutul de Psihologie Judiciară

Art.1. Prin prezenta se recunoaște fenomenul de alienare parentală. Alienarea parentală reprezintă o formă de abuz emoțional deosebit asupra copilului. În baza prezentului protocol, semnatarii vor cere organismelor abilitate ale statului să preia în legislația și în practica judecătorească bunele practici din străinătate legate de combaterea acestui fenomen.

Art.2. Pârțile semnatare apreciază că alienarea parentală poate fi înțeleasă și ca interferență negativă  în dezvoltarea relațiilor specifice părinte-copil, a relațiilor de atașament reciproc ale unui copil cu părintele sau, provocată de oricare dintre părinți, de bunici sau de oricare altă persoană care locuiește în mod permanent cu copilul sau exercită autoritatea parentală ori tutela în locul părinților, cu scopul înstrăinării copilului de părintele său (numit părinte țintă sau părinte alienat), pentru a împiedica construirea și menținerea relațiilor specifice părinte-copil dintre minor și acesta.

Art. 3.  Următoarele acțiuni pot fi incluse în practica de alienare parentală, care poate fi realizată atât direct de către alienator, cat si prin intermediul unor terțe părți:

I –  efectuarea unor campanii de denigrare a modului în care părintele țintă își exercită drepturile și obligațiile părintești;

II – împiedicarea în orice mod și cu orice pretext a exercitării autorității părintești, precum si menținerii, construirii si dezvoltării relaţiei de atașament reciproc intre părinte si copil;

III – obstrucționarea contactului dintre copil ori adolescent și părintele alienat (părintele țintă);

IV – împiedicarea dreptului legal de exercitare a dreptului la familie și la relații de familie;

V – restricționarea deliberată a accesului părintelui alienat (părintelui țintă) în timp util la informații personale relevante cu privire la copil ori adolescent, inclusiv la informațiile legate de activitatea școlara si extrașcolara, deplasarea copilului in alte localități, situația medicală sau de modificare a adresei de reședință/domiciliu;

VI – depunerea unor plângeri in scop de șicană împotriva unui părinte, împotriva membrilor familiei acestuia sau împotriva bunicilor sau altor persoane din anturajul părintelui alienat, pentru a îngreuna, împiedica sau periclita prezența lor în viața copilului sau adolescentului;

VII – Schimbarea fără justificare a reședinței copilului  într-un loc îndepărtat, cu scopul de a face dificil copilului ori adolescentului interacțiunea cu celălalt părinte, cu familia acestuia sau cu bunicii.

VIII – Schimbarea unității de învățământ sau a medicului de familie a copilului fără acordul părintelui țintă în condițiile în care acest părinte este disponibil.

Art. 4.  Practica de alienare parentală încalcă dreptul fundamental al copilului ori adolescentului de a avea o viață de familie sănătoasă, deteriorează relațiile afective cu părintele sau cu alți membri ai familiei și constituie o forma de abuz emoţional gravasupra copilului ori adolescentului, prin încălcarea drepturilor aferente exercitării autorității părintești sau a celor privitoare la tutelă sau custodie.

Art. 5. Odată identificat actul de alienare parentală, apreciem că procedurile ar trebui să se demareze cu celeritate, judecătorul stabilind de urgență expertiza psihologică a copilului și a părinților de către un psiholog cu competență în expertiza psihologică, abilitat în domeniu. De asemenea, apreciem că judecătorul va trebui să stabilească măsurile compensatorii necesare pentru păstrarea integrității relațiilor afective ale copilului ori adolescentului cu părintele alienat, inclusiv garantarea efectivă a legăturilor personale cu părintele alienat (părintele țintă) sau facilitarea reuniunii reale dintre cei doi, după caz.

Art. 6. Apreciem că pe calea ordonanței președințiale sau prin încheiere de ședință, în cazul unui proces aflat pe rol, la cererea părintelui care solicită constatarea alienării parentale, li se vor asigura copilului și părintelui un minimum de întâlniri, care pot fi asistate la nevoie de către un psiholog cu competență în expertiză psihologică, indicat de către instanță, exceptând cazurile în care există un pericol iminent și evident pentru integritatea fizică sau psihologică a copilului.

Art. 7. Ori de câte ori există suspiciuni rezonabile ale unei posibile practici de alienare parentală, aduse în urma unui proces de stabilire a măsurilor privitoare la relațiile specifice părinte-copil, judecătorul poate stabili în timpul procesului, din proprie inițiativă sau la cererea păriții interesate, efectuarea unei expertize psihologice și alte măsuri urgente.

• 1Raportul de expertiză psihologicăse bazează, după caz, pe o analiză psihologică complexă realizată de către experți psihologi numiți de către instanță, care va include: anamneza, interviul și observația părților, metoda narativă, utilizarea metodelor proiective, analiza relațiilor părinte-copil, a relațiilor de atașament și a stilurilor parentale, a personalităților părților implicate și a riscului de abuz fizic și emoțional asupra copilului.
• 2Expertiza psihologică va putea fi efectuată de către psihologi cu competență în expertiză psihologică, dovedită prin diplome / certificate profesionale care să ateste formarea profesională complementară și experiența acestora în domeniu.
• 3Experții psihologi cărora li s-a atribuit expertiza psihologică vor efectua demersul profesional cu celeritate, fără a depăși termenul de 30 (treizeci) de zile pentru a prezenta raportul de expertiză psihologică, după finalizarea acesteia.
• 4 Raportul de expertiză psihologică va putea fi utilizat ca probă în stabilireamăsurilor privitoare la copil, ținând cont că alienarea parentală reprezintă o formă de violență emoțională severă / abuz emoțional grav asupra copilului.

Art. 8. Susținem adoptarea unor măsuri compensatorii, după constatarea actelor tipice de alienare parentală sau a oricărui comportament ce obstrucționează legăturile personale ale unui copil ori adolescent cu oricare dintre părinți. Indiferent dacă constatarea alienării părintești s-a făcut  în urma unui proces judiciar finalizat ori în decursul unui proces judiciar în curs, judecătorul ar trebui să poată folosi, în mod cumulativ, unul sau mai multe dintre instrumentele procedurale de mai jos, în scopul de a inhiba sau atenua efectele alienării parentale, în funcție de gravitatea cazului, fără a exonera pe alienator de eventuala răspundere civilă sau penală:

I – identificarea alienării parentale și notificarea alienatorului pentru ca acesta să evite să mai folosească practici de acest tip;

II – extinderea programului de legături personale în  mod compensatoriu, în favoarea părintelui alienat;

III –  adoptarea de sancțiuni utile în speță la adresa alienatorului;

IV – obligarea părintelui alienator la consiliere psihologică sau psihoterapie;

V – reinstaurarea autorității părintești pentru părintele alienat în cazul în care acesta a pierdut anterior autoritatea părintească prin aplicarea prevederilor codului familiei.

VI – stabilirea printr-un ordin judecătoresc a locuinței copilului la o adresă identificabilă care poate să coincidă sau nu locuința alienatorului (la un terț).

VII  – schimbarea printr-un ordin judecătoresc a locuinței copilului la locuința părintelui alienat.

VIII – suspendarea exercițiului autorității părintești pentru părintele alienator, în baza art. 398 cod civil.

Art. 9. §1 Susținem că în toate procesele care stabilesc locuința minorului, locuința trebuie identificată detaliat si explicit (cu adresă), iar nu generic („la mama” sau „la tata”) pentru a permite clarificare neechivocă a locului de unde copilul trebuie preluat la începutul programului de legături personale și unde trebuie readus la finalizarea acestui program, în conformitate cu propunerile conținute în punctul 3 din Avizul CSM din data de 03.07.2012 (https://goo.gl/OcwI3H)

• 2Susținem modificările la nivelul legislației și practicii judiciare, solicitate de către Institutul de Psihologie Judiciară, prin Memoriul“10 drepturi ale copilului ai cărui părinți au divorțat” http://goo.gl/6WUca0.

Art. 10. Stabilirea locuinței copilului de către instanță trebuie să se facă în baza unui algoritm bine stabilit, compatibil cu art. 21 din Legea 272/2004 republicată și care să nu discrimineze părinții în baza sexului lor sau pe baza similitudinii de sex dintre părinte și copil.

Art. 11. Apreciem că reprezintă acțiuni cu caracter de alienare parentală următoarele:

• 1Schimbarea locuinței minorului de către părintele rezident / nerezident la mai puțin de 3 km de locuința originală stabilită de instanța de judecată, fără ca celuilalt părinte să fie notificat
• 2Schimbarea locuinței minorului de către părintele rezident / nerezident la mai mult de 3 km de locuința originală stabilită de instanța de judecată, fără acordul scris al celuilalt părinte.

Art. 12. Susținem că părintele la care copilul locuiește are sarcina probei asupra sa, în sensul de a dovedi că a notificat sau, după caz, că a obținut acordul celuilalt părinte privitor la modificarea locuinței minorului. În absența unei astfel de dovezi, apreciem că schimbarea adresei copilului poate fi considerată a fi abuzivă, făcută cu scopul de a restricționa viața de familie dintre părinte și copil.

Art. 13. În cazul schimbării abuzive a locuinței copilului, apreciem că judecătorul poate, de asemenea, să inverseze responsabilitatea preluării și aducerii copilului ori adolescentului la domiciliul celuilalt părinte, în vederea punerii în aplicare a programului de legături personale.

Art. 14. În cazul familiilor cu un nivel ridicat de conflict, se recomandă ca preluarea copilului pentru programul de legături personale cu părintele să se facă în locuri neutre sau la sediul unei autorități publice, pentru a evita conflictul, iar uneori, chiar contactul dintre părinți.

Art. 15. Legăturile personale ale părintelui cu copilul trebuie sa fie ample, regulate, frecvente ca interacțiune copil-părinte, pentru asigurarea familiarității dintre aceștia, precum si a atașamentului reciproc, de tip afectiv, acestea fiind în interesul superior al copilului. Apreciem că aceste măsuri trebuie aprobate de către instanța de judecată de câte ori este posibil, fiind cea mai bună cale pentru asigurarea dezvoltării echilibrate și armonioase a copilului din punct de vedere psihologic, pentru  prevenirea înstrăinării și alienării parentale.

Art. 16. Susținem ca programele de tipul un week-end la două săptămâni sunt dăunătoare dezvoltării psiho-emoționale a copilului și trebuie evitate de către instanțe, locuința alternativă fiind soluția optimă pentru dezvoltarea echilibrată și armonioasă a copilului. Apreciem că părintele rezident trebuie să încurajeze și să promoveze legăturile personale permanente ale copilului cu părintele nerezident și cu familia acestuia (frați, bunici, străbunici, verișori, alte rude), inclusiv prin menținerea și includerea acestuia părintelui nerezident în activitățile curente educaționale sau recreative ale copilului. Asigurarea unei perioade optime de creare sau recreare a climatului familial, necesar copilului pentru construirea sentimentului de încredere, in general, precum si de încredere în adult, în special.

Art. 17. Recomandăm instanțelor de judecată ca, în interesul copiilor, să stabilească programe de legături personale ale copilului care să implice minimum 33% din timp pe care copilul să îl petreacă în grija fiecăruia dintre cei doi părinți. În cazurile în care locuința alternantă nu este viabilă, atribuirea sau modificarea locuinței se va face în favoarea părintelui care încurajează si cultivă  legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, în conformitate cu principiul californian descris în art. 21 alin (1) și (2) din Legea 272/2004 republicată.

Art. 18. Solicităm organelor judiciare să interpreteze ca fiind “împotrivire la executare” în sensul art. 379 din codul penal acțiunea părintelui la care copilul locuiește temporar ori vremelnic, de a nu permite punerea în aplicare a programului de legături personalecu copilul prin:

– mutarea copilului la altă adresă, refuzul de a deschide ușa locuinței, refuzul de a scoate copilul din locuință îmbrăcat adecvat condițiilor meteo și cu bagajul făcut,

– orice acțiuni de intimidare sau proferarea de injurii la adresa executorului, martorilor ori celuilalt părinte,

– intervenția unor terți, vecini, membri ai familiei extinse în sensul blocării copilului de a pleca cu celălalt părinte, ori în sensul încurajării copilului să refuze să plece cu celălalt părinte.

– refuzul de a preda copilul în baza refuzului copilului de a pleca de la locuința sa împreună cu celălalt părinte, în condițiile în care nu există acuzații concretizate într-o plângere penală sau o investigație a DGASCP la adresa celui din urmă.

Art. 19. Constatarea refuzului părintelui de a permite punerea în aplicare a programului de legături personale cu copilul poate fi realizat, în primul rând, de către organele de poliție care veghează la asigurarea liniștii si ordinii publice (inclusiv prin serviciul telefonic 112), de către organele de poliție locală sau de către inspectorii autorității tutelare.

Art. 20. După pronunțarea hotărârii de divorț, părțile consimt să susțină necesitatea ca părinţii să se întâlnească cu expertul psiholog, ambii părinți urmând să primească un training / consiliere psihologică primară privind relaționarea cu copilul minor pe viitor, având în vedere opiniile de specialitate și observațiile din cursul expertizei psihologice. (minicurs particularizat super intensiv de parenting)

Art. 21. Semnatarii prezentului protocol vor coopera cu organele statului (Ministerul Muncii, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Ministerul Învățământului, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Public) pentru includerea acestor prevederi în legislație, normele de aplicare și în regulamentele de intervenție în caz de abuz.

Art. 22. Institutul de Psihologie Judiciară se va ocupa de formarea profesională complementară / continuă și certificarea psihologilor care să poată să expertizeze psihologic suspiciunile de abuz de tip alienator în fiecare dintre județele României.

Art. 23. Asociația Română pentru Custodia Comună va solicita colaboratori din rândul membrilor Institutului de Psihologie Judiciară, pentru cazurile gestionate.

Semnături autorizate:

Institutul de Psihologie Judiciară

Asociația Română pentru Custodia Comună

Data: 01.02.2016

*************************************************

Documentul scanat, împreună cu protocolul semnat de către Institutul de Psihologie Judiciară și Asociația Română pentru Custodia Comună se poate accesa la adresa web www.arpcc.ro/alienare

sursa: blog.arpcc.ro

ORDONANŢĂ nr. 38 din 26 august 2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.9 din Legea nr. 182/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluţionarea online a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE (Regulamentul privind SOL în materie de consum),

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1: Obiect

Prezenta ordonanţă creează cadrul legal, astfel încât reclamaţiile împotriva comercianţilor să poată fi prezentate voluntar de către consumatori entităţilor care aplică proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor într-un mod independent, imparţial, transparent, eficace, rapid şi echitabil, în scopul asigurării unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei.

Art. 2: Domeniul de aplicare

(1)Prezenta ordonanţă se aplică procedurilor de soluţionare extrajudiciară a litigiilor naţionale şi transfrontaliere izvorâte din contractele de vânzări sau din contractele de prestări de servicii încheiate între un comerciant care desfăşoară activităţi în România şi un consumator rezident în Uniunea Europeană prin intervenţia unei entităţi de soluţionare alternativă a litigiilor, care propune sau impune o soluţie şi care acţionează în România.

(2)Prezenta ordonanţă nu se aplică:

a)procedurilor de soluţionare a reclamaţiilor consumatorilor derulate de comercianţi prin proceduri proprii;

b)serviciilor neeconomice de interes general;

c)litigiilor între comercianţi;

d)negocierilor directe între consumator şi comerciant;

e)încercărilor efectuate de un judecător de a soluţiona un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu;

f)procedurilor iniţiate de un comerciant împotriva unui consumator;

g)serviciilor de sănătate prestate pacienţilor de către cadre medicale pentru evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente şi dispozitive medicale;

h)unităţilor şi instituţiilor publice de învăţământ postliceal sau superior.

(3)Prezenta ordonanţă instituie cerinţe armonizate de calitate pentru entităţile de soluţionare alternativă a litigiilor şi pentru procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor pentru a asigura că, după punerea sa în aplicare, consumatorii au acces la mecanisme de soluţionare extrajudiciară a litigiilor de înaltă calitate, transparente, eficace şi echitabile.

Art. 3: Definiţii

(1)În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a)consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, aşa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b)comerciant – orice persoană fizică sau juridică, publică ori privată, care acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia;

c)contract de vânzare – orice contract în temeiul căruia comerciantul transferă sau se angajează să transfere proprietatea asupra unor produse către consumator, iar consumatorul plăteşte ori se angajează să plătească preţul acestora, inclusiv orice contract care are drept obiect atât produse, cât şi servicii conexe acestora;

d)contract de prestări de servicii – orice contract, altul decât un contract de vânzare, în temeiul căruia comerciantul furnizează sau se angajează să furnizeze un serviciu consumatorului, iar acesta plăteşte ori se angajează să plătească preţul acestuia;

e)litigiu naţional – un litigiu care rezultă dintr-un contract de vânzare sau de prestare de servicii, în cazul în care consumatorul, în momentul în care comandă astfel de produse sau servicii, îşi are reşedinţa în acelaşi stat membru în care este stabilit comerciantul;

f)litigiu transfrontalier – un litigiu care rezultă dintr-un contract de vânzare sau de prestare de servicii, în care consumatorul, în momentul în care comandă astfel de produse sau servicii, îşi are reşedinţa într-un alt stat membru al Uniunii Europene decât cel în care este stabilit comerciantul;

g)procedura de soluţionare alternativă a litigiilor, denumită în continuare procedura SAL – o procedură, astfel cum este menţionată la art. 2, care îndeplineşte cerinţele prezentei ordonanţe şi este aplicată de o entitate de soluţionare alternativă a litigiilor;

h)entitate de soluţionare alternativă a litigiilor, denumită în continuare entitate SAL – structură care oferă soluţionarea unui litigiu printr-o procedură SAL şi care poate funcţiona exclusiv în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cadrul unei autorităţi publice centrale sau a unei autorităţi administrative autonome cu responsabilităţi în domeniul protecţiei consumatorilor. În domeniul bancar, entitate SAL este Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor înfiinţat conform art. 21. Entităţile SAL sunt înscrise pe listă în conformitate cu art. 31 alin. (2);

i)autoritate competentă – Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri;

j)platforma europeană de soluţionare online a litigiilor, denumită în continuare platforma SOL – instrument digital creat de Comisia Europeană pentru a facilita soluţionarea independentă, imparţială, transparentă, eficace, rapidă şi echitabilă, pe cale extrajudiciară, a litigiilor care privesc obligaţiile contractuale rezultate din contractele de vânzare sau de prestare de servicii online dintre un consumator care îşi are reşedinţa în Uniune şi un comerciant stabilit în Uniune, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluţionarea online a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE(Regulament privind SOL în materie de consum).

(2)Un comerciant este stabilit:

a)în locul în care îşi desfăşoară activitatea profesională, dacă este vorba despre o persoană fizică;

b)în locul în care îşi are sediul social sau în care îşi desfăşoară în principal activitatea, inclusiv o sucursală, agenţie sau o altă unitate, dacă este vorba despre o societate sau o altă persoană juridică ori despre o asociaţie de persoane fizice sau juridice.

(3)O entitate SAL este stabilită în locul în care structura care derulează procedura SAL îşi desfăşoară activitatea.

Art. 4: Relaţia cu alte acte juridice

(1)În absenţa unor dispoziţii contrare, în cazul în care o dispoziţie a acesteia se află în contradicţie cu o dispoziţie prevăzuta într-un alt act normativ care transpune un act juridic al Uniunii Europene şi care priveşte proceduri referitoare la căile de atac extrajudiciare iniţiate de un consumator împotriva unui comerciant, dispoziţiile din prezenta ordonanţă prevalează.

(2)Prezenta ordonanţă nu aduce atingere Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Dispoziţiile art. 25 nu aduc atingere dispoziţiilor privind informarea consumatorilor cu privire la căile de atac extrajudiciare conţinute în alte acte normative ce transpun acte juridice ale Uniunii Europene.

(4)Dispoziţiile prezentei ordonanţe nu aduc atingere prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.

(5)Dispoziţiile prezentei ordonanţe nu aduc atingere dreptului persoanelor de a se adresa instanţelor judecătoreşti competente.

CAPITOLUL II: Dispoziţii privind entităţile SAL şi procedurile SAL

Art. 5: Accesul la entităţile SAL şi la procedurile SAL

(1)Litigiile care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe şi care implică comercianţi care desfăşoară activităţi în România pot fi prezentate unei entităţi SAL care îndeplineşte cerinţele prevăzute de prezenta ordonanţă.

(2)Entităţile SAL îndeplinesc următoarele cerinţe:

a)administrează un site internet actualizat care permite părţilor să aibă cu uşurinţă acces la informaţiile referitoare la procedura SAL şi care permite consumatorilor să prezinte online o reclamaţie şi documentele justificative necesare;

b)furnizează, la cerere părţilor, pe un suport durabil, informaţiile prevăzute la lit. a);

c)permit consumatorului să prezinte o reclamaţie în scris, pe suport hârtie sau pe alt suport durabil, după caz;

d)permit schimbul de informaţii dintre părţi prin mijloace electronice sau prin poştă, după caz;

e)acceptă atât litigii naţionale, cât şi litigii transfrontaliere, inclusiv litigiile reglementate de Regulamentul (UE) nr. 524/2013;

f)se asigură că prelucrarea datelor cu caracter personal este în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu Ordinul Avocatului Poporului nr. 75/2002 privind stabilirea unor măsuri şi proceduri specifice care să asigure un nivel satisfăcător de protecţie a drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter personal fac obiectul prelucrărilor.

(3)În situaţia în care nu există o entitate de soluţionare a litigiilor competentă pentru anumite sectoare de activitate, poate fi creată o entitate SAL complementară, conform prevederilor alin. (1), care să fie competentă să soluţioneze litigiile din cadrul respectivelor sectoare de activitate.

(4)Entităţile SAL pot refuza instrumentarea unui anumit litigiu din următoarele motive:

a)consumatorul nu a încercat să contacteze comerciantul în cauză pentru a discuta reclamaţia sa şi nu a căutat, ca un prim pas, să rezolve diferendul direct cu comerciantul;

b)litigiul este promovat cu rea-credinţă sau este ofensator;

c)litigiul este sau a fost analizat anterior de către o altă entitate SAL sau de către o instanţă judecătorească;

d)consumatorul nu a prezentat reclamaţia entităţii SAL în termen de un an de la data la care acesta, după caz, a prezentat reclamaţia comerciantului sau de la data săvârşirii faptei ce a dat naştere litigiului ori, în cazul faptelor continue, de la data încetării acestora;

e)instrumentarea unui astfel de litigiu ar afecta în mod grav funcţionarea eficientă a entităţii SAL;

f)entitatea SAL sesizată nu este competentă să soluţioneze litigiul.

(5)În cazul în care o entitate SAL nu poate analiza o reclamaţie care i-a fost înaintată, entitatea SAL respectivă prezintă ambelor părţi o explicaţie privind motivele neanalizării litigiului în termen de 21 de zile calendaristice de la primirea dosarului de reclamaţie.

(6)Refuzul examinării unui anumit litigiu, potrivit alin. (4), nu trebuie să afecteze accesul consumatorilor la procedurile SAL, inclusiv în cazul litigiilor transfrontaliere.

(7)În cazul în care o entitate SAL nu poate examina o reclamaţie care i-a fost prezentată, conform alin. (4) şi procedurilor proprii stabilite potrivit prevederilor alin. (8), o altă entitate SAL poate decide dacă să primească sau să nu primească reclamaţia consumatorului, la cererea acestuia.

(8)Entităţile SAL stabilesc prin reguli procedurale motivele în baza cărora refuză instrumentarea unui anumit litigiu.

Art. 6: Expertiză, independenţă şi imparţialitate

(1)Persoanele fizice responsabile din cadrul SAL au expertiza necesară şi sunt independente şi imparţiale. Aceasta se realizează prin faptul că aceste persoane:

a)dispun de cunoştinţele şi aptitudinile necesare în domeniul procedurilor de soluţionare alternativă a litigiilor sau al soluţionării judiciare a litigiilor în materie de consum, precum şi de o bună înţelegere generală a legislaţiei;

b)sunt desemnate pentru un mandat cu o durată suficientă, dar nu mai mică de 3 ani, pentru a asigura independenţa acţiunilor lor, şi nu pot fi eliberate din funcţie fără motive întemeiate;

c)nu primesc niciun fel de instrucţiuni de la oricare dintre părţi sau de la reprezentanţii acestora;

d)sunt remunerate într-un mod care nu este legat de rezultatul procedurii SAL;

e)comunică fără întârziere entităţii SAL orice circumstanţă care le poate afecta sau poate fi considerată ca afectându-le independenţa şi imparţialitatea sau care poate da naştere unui conflict de interese cu oricare dintre părţile litigiului pe care trebuie să îl soluţioneze. Obligaţia de a comunica astfel de elemente este o obligaţie permanentă pe tot parcursul procedurii SAL.

(2)Fără a se aduce atingere prevederilor art. 11 alin. (1), entităţile SAL dispun de proceduri care garantează că, în cazul situaţiilor menţionate la alin. (1) lit. e):

a)persoana fizică responsabilă cu procedura SAL este înlocuită de altă persoană fizică abilitată, căreia i se încredinţează desfăşurarea procedurii SAL;

b)în cazul în care măsura prevăzută la lit. a) nu este posibilă, persoana fizică respectivă se abţine de la desfăşurarea procedurii SAL şi, după caz, entitatea SAL propune părţilor să înainteze litigiul unei alte entităţi SAL competente;

c)în cazul în care măsura prevăzută la lit. b) nu este posibilă, circumstanţele sunt comunicate imediat părţilor, iar persoana fizică respectivă poate continua desfăşurarea procedurii SAL numai dacă părţile nu au obiecţii cu privire la acest lucru după ce au fost informate cu privire la circumstanţe şi la dreptul lor de a formula obiecţiuni.

(3)Entităţile SAL pot să ofere formare pentru persoanele fizice responsabile de SAL. În cazul în care se oferă astfel de formare, autoritatea competentă monitorizează schemele de formare stabilite de entităţile SAL pe baza informaţiilor care le sunt comunicate în conformitate cu art. 18 alin. (4) lit. g).

(4)Structurile din cadrul autorităţilor publice centrale sau din cadrul autorităţilor administrative autonome desemnate să deruleze proceduri SAL, precum şi centrul SAL din domeniul bancar îşi desfăşoară activitatea independent de structurile şi activităţile de supraveghere şi control piaţă.

(5)În domeniul bancar, în plus faţă de cerinţele generale prevăzute la alin. (1) şi (2), procedurile îndeplinesc următoarele cerinţe specifice:

a)persoanele fizice responsabile cu soluţionarea litigiilor sunt numite de un organism colegial compus dintr-un număr egal de reprezentanţi ai organizaţiilor de consumatori şi reprezentanţi ai comerciantului sau fac parte din organismul respectiv, numirea fiind rezultatul unei proceduri transparente;

b)persoanele fizice responsabile cu soluţionarea litigiilor se angajează să nu lucreze pentru comerciant, pentru o organizaţie profesională sau o asociaţie de întreprinderi din care face parte comerciantul pentru o perioadă de 3 ani după ce mandatul lor în cadrul entităţii de soluţionare a litigiilor a ajuns la final;

c)entitatea de soluţionare a litigiilor nu are nicio legătură ierarhică sau funcţională cu comerciantul, este clar separată de entităţile operaţionale ale comercianţilor şi are la dispoziţie un buget suficient pentru a-şi îndeplini sarcinile, care este separat de bugetul general al comercianţilor;

d)în cazul în care persoanele fizice responsabile de SAL sunt angajate sau remunerate exclusiv de o organizaţie profesională din care face parte comerciantul, acestea au la dispoziţie un buget alocat separat, suficient pentru îndeplinirea sarcinilor lor.

Art. 7: Transparenţă

(1)Entităţile SAL publică pe site-urile lor internet, pe suport durabil dacă se solicită, şi prin orice alte mijloace pe care le consideră adecvate, informaţii clare şi uşor de înţeles, privind:

a)datele lor de contact, inclusiv adresa poştală şi de e-mail;

b)lista pe care sunt incluse, conform art. 31 alin. (2);

c)persoanele fizice responsabile de SAL, modalităţile de desemnare a acestora şi durata mandatului lor;

d)expertiza, imparţialitatea şi independenţa persoanelor fizice responsabile de SAL, în cazul Centrului de soluţionare alternativă prevăzut la art. 21;

e)apartenenţa entităţilor SAL la reţelele entităţilor SAL care facilitează soluţionarea litigiilor transfrontaliere, dacă este cazul;

f)tipurile de litigii pe care sunt competente să le soluţioneze;

g)regulile de procedură care reglementează soluţionarea unui litigiu şi motivele pentru care entitatea SAL poate refuza să se ocupe de un anumit litigiu;

h)limba în care reclamaţiile pot fi prezentate entităţii SAL şi în care se desfăşoară procedura SAL;

i)tipurile de norme pe care entitatea SAL le poate avea în vedere pentru soluţionarea litigiilor, precum dispoziţii legale, considerente de echitate, coduri de conduită;

j)orice fel de cerinţe preliminare pe care părţile ar putea fi obligate să le îndeplinească înaintea începerii procedurii de soluţionare alternativă a litigiului, inclusiv cerinţa adresată consumatorului de a încerca o soluţionare a litigiului direct cu comerciantul;

k)condiţiile în care părţile se pot retrage din procedură;

l)costurile care urmează să fie suportate de către comercianţi, inclusiv orice reguli privind plata cheltuielilor la încheierea procedurii;

m)durata medie a procedurii SAL;

n)efectul juridic al rezultatului procedurii SAL, precum şi faptul că hotărârile emise de entităţile SAL prin care este consemnat rezultatul procedurii constituie de drept titlu executoriu, dacă nu sunt atacate în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării;

o)punerea în aplicare a deciziei SAL, dacă acest lucru este relevant.

(2)Entităţile SAL publică pe site-urile proprii, pe suport durabil la cerere, şi prin orice alte mijloace pe care le consideră adecvate rapoarte de activitate anuale. Rapoartele cuprind următoarele informaţii privind litigiile naţionale şi litigiile transfrontaliere:

a)numărul de litigii înaintate şi tipurile de reclamaţii la care se referă;

b)orice probleme sistematice sau semnificative care apar frecvent şi duc la litigii între consumatori şi comercianţi; informaţiile respective pot fi însoţite de recomandări cu privire la modul în care aceste probleme pot fi evitate sau rezolvate în viitor, în scopul de a ridica standardele profesionale şi de a facilita schimbul de informaţii şi de bune practici;

c)proporţia litigiilor pe care entitatea SAL a refuzat să le instrumenteze şi ponderea procentuală a tipurilor de motive pe care se bazează acest refuz;

d)în cazul procedurilor derulate de Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor înfiinţat conform art. 21, proporţia procentuală a soluţiilor care sunt propuse în favoarea consumatorului, respectiv a celor propuse în favoarea comerciantului;

e)proporţia de proceduri SAL care au fost întrerupte, precum şi motivul întreruperii acestora, dacă este cunoscut;

f)timpul mediu necesar pentru soluţionarea litigiilor;

g)proporţia respectării rezultatelor procedurilor SAL, în cazul în care aceasta este cunoscută;

h)cooperarea entităţilor SAL în cadrul reţelelor entităţilor SAL care facilitează soluţionarea litigiilor transfrontaliere, dacă este cazul,

Art. 8: Eficacitatea procedurilor SAL

În vederea asigurării eficacităţii susţinute a procedurilor SAL, acestea trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

a)procedura SAL să fie disponibilă şi uşor accesibilă online şi pe suport hârtie pentru părţile în litigiu, indiferent de locul în care acestea se găsesc;

b)părţile să aibă acces la procedură fără obligaţia de a recurge la un avocat sau la un consilier juridic, dar fără a fi private de dreptul lor la consiliere independentă sau de a fi reprezentate sau asistate de o terţă persoană sau de reprezentanţi ai asociaţiilor de consumatori în orice etapă a procedurii;

c)procedura SAL să fie gratuită;

d)părţile aflate în litigiu să fie notificate imediat după primirea tuturor documentelor care conţin informaţii relevante referitoare la reclamaţie de către entitatea SAL care a primit reclamaţia.

Art. 9: Corectitudinea procedurilor SAL

În cursul procedurilor SAL:

a)părţile au dreptul de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la reclamaţia care face obiectul litigiului înaintat spre soluţionare entităţii SAL, în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării acesteia, precum şi de a primi din partea entităţii SAL argumentele, probele, documentele şi elementele de fapt prezentate de cealaltă parte, orice declaraţii şi avize ale experţilor şi de a prezenta observaţii pe marginea acestora;

b)părţile sunt informate că nu sunt obligate să folosească un avocat sau un consilier juridic, dar pot apela la consultanţă independentă sau pot fi reprezentate sau asistate de o parte terţă sau de reprezentanţi ai asociaţiilor de consumatori în orice etapă a procedurii;

c)părţile sunt informate cu privire la rezultatul procedurii SAL, în scris sau pe un suport durabil, precizându-se motivele pe care se întemeiază rezultatul.

Art. 10: Mecanisme SAL

Entităţile SAL pot propune şi/sau impune o soluţie părţilor. Entităţile SAL pot derula ambele mecanisme cu condiţia de a elabora proceduri specifice pentru fiecare mecanism în parte şi de a informa clar şi corect părţile cu privire la consecinţele alegerii unuia dintre mecanisme. În cazul în care entităţile SAL derulează ambele mecanisme, consumatorul este cel care alege unul dintre mecanisme.

Art. 11: Propunerea unei soluţii

(1)În cazul procedurilor SAL prin care se propune o soluţie, consumatorii au posibilitatea de a se retrage din procedură în orice moment dacă nu sunt satisfăcuţi de funcţionarea sau de modul de desfăşurare a procedurii. Consumatorii sunt informaţi despre acest drept înaintea începerii procedurii.

(2)Înainte de a accepta soluţia propusă, părţile sunt informate cu privire la:

a)posibilitatea de a alege dacă acceptă sau nu soluţia propusă;

b)faptul că implicarea în procedură nu exclude posibilitatea de a cere despăgubiri printr-o procedură judiciară;

c)faptul că soluţia propusă poate fi diferită de un rezultat stabilit de către o instanţă care aplică dispoziţiile legale în vigoare;

d)consecinţele juridice ale acceptării unei astfel de soluţii.

(3)Rezultatul procedurii SAL este comunicat părţilor, printr-o notă de soluţionare alternativă a litigiilor, în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care o entitate SAL a primit dosarul complet al reclamaţiei. În cazul unor litigii extrem de complexe, entitatea SAL responsabilă poate, dacă este necesar, să prelungească termenul cu 20 de zile calendaristice. Părţile sunt informate în legătură cu orice prelungire a termenului respectiv, precum şi în legătură cu perioada estimată pentru terminarea litigiului.

(4)Înainte de a accepta soluţia propusă, se acordă o perioadă de 15 zile calendaristice pentru a-şi exprima acordul sau dezacordul. În termenul de 15 zile calendaristice de la primirea notei de soluţionare a litigiilor, părţile comunică decizia lor de acceptare sau de respingere a soluţiei propuse.

(5)Rezultatul procedurilor SAL nu este obligatoriu dacă doar una dintre părţi acceptă soluţia propusă.

Art. 12: Impunerea unei soluţii

(1)Înainte de a alege această posibilitate de soluţionare a litigiului, părţile sunt informate cu privire la:

a)caracterul obligatoriu al soluţiei;

b)faptul că părţile nu au posibilitatea de a alege dacă acceptă sau nu soluţia;

c)faptul că niciuna dintre părţi nu se poate retrage din procedură;

d)faptul că implicarea în procedură nu exclude posibilitatea de a cere despăgubiri printr-o procedură judiciară;

e)faptul că soluţia propusă poate fi diferită de un rezultat stabilit de către o instanţă care aplică dispoziţiile legale în vigoare;

f)consecinţele juridice ale acceptării unei astfel de soluţii.

(2)Entităţile SAL se asigură că părţile îşi dau acordul cu privire la caracterul obligatoriu al soluţiei.

(3)În cazul în care nu există un conflict de legi, soluţia impusă nu poate conduce la privarea consumatorului de protecţia asigurată prin legislaţia naţională în care consumatorul şi comerciantul îşi au reşedinţa obişnuită.

(4)În cazul în care există un conflict de legi, atunci când legea aplicabilă contractului de vânzare sau de servicii este stabilită în conformitate cu art. 6 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I), soluţia impusă de entitatea SAL nu ar trebui să ducă la privarea consumatorului de protecţia care îi este oferită de legislaţia statului membru în care consumatorul îşi are reşedinţa obişnuită.

(5)În cazul în care există un conflict de legi, atunci când legea aplicabilă contractului de vânzare sau de servicii este stabilită în conformitate cu art. 5 alin. (1)-(3) din Convenţia de la Roma din 19 iunie 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, soluţia impusă de entitatea SAL nu ar trebui să ducă la privarea consumatorului de protecţia care îi este oferită de legislaţia statului membru în care îşi are reşedinţa obişnuită.

Art. 13: Rezultatul procedurii SAL

(1)În cazul în care părţile acceptă soluţia propusă, precum şi în cazul soluţiei impuse, entitatea SAL emite o hotărâre motivată, iar, în cazul în care părţile nu acceptă soluţia propusă, entitatea SAL emite o încheiere care cuprinde descrierea faptelor, soluţia propusă şi decizia părţilor.

(2)În cazul în care comerciantul nu acceptă soluţia propusă, entitatea SAL informează consumatorul, prin încheiere, despre căile de atac administrative, respectiv judiciare la care poate recurge pentru soluţionarea litigiului.

(3)Hotărârea, respectiv încheierea se comunică părţilor în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării. Acestea pot fi atacate la instanţa de judecată competentă.

(4)Hotărârile care nu sunt atacate în termenul de 15 zile calendaristice de la data comunicării constituie de drept titlu executoriu.

(5)Procedurile SAL se finalizează în termen de 90 de zile calendaristice de la data la care o entitate SAL a primit dosarul complet al reclamaţiei. În cazul unor litigii complexe, entitatea SAL responsabilă poate, dacă este necesar, să prelungească termenul de 90 de zile calendaristice şi să informeze părţile în legătură cu orice prelungire, precum şi în legătură cu perioada estimată pentru terminarea litigiului.

Art. 14: Libertatea

Un acord între un consumator şi un comerciant de a prezenta reclamaţii unei entităţi SAL, atunci când acesta a fost încheiat înainte de apariţia litigiului şi dacă are drept efect privarea consumatorului de dreptul său de a se adresa autorităţii administrative competente în vederea soluţionării reclamaţiei pe cale administrativă ori de a introduce o acţiune în instanţă în vederea soluţionării litigiului, nu este obligatoriu pentru consumator.

Art. 15: Reguli proprii

(1)Fiecare entitate SAL elaborează reguli proprii de soluţionare alternativă a litigiilor, care trebuie să respecte principiile, regulile şi cerinţele prevăzute de prezenta ordonanţă.

(2)Regulile menţionate la alin. (1), precum şi orice modificări ulterioare ale acestora sunt transmise autorităţii competente.

Art. 16: Efectul procedurilor SAL asupra termenelor de decădere şi de prescripţie

(1)Pe parcursul derulării procedurii de soluţionare alternativă a litigiilor, prescripţia dreptului la acţiune nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă.

(2)Prevederile alin. (1) nu aduc atingere dispoziţiilor privind decăderea şi prescripţia dreptului la acţiune stabilite prin acordurile internaţionale incidente la care România este parte.

Art. 17: Înfiinţarea entităţilor SAL

(1)Entităţile SAL se pot constitui cu respectarea cerinţelor stabilite prin prezenta ordonanţă.

(2)Finanţarea entităţilor SAL se poate face din fonduri publice, private sau mixte.

(3)Autorităţile publice centrale, autorităţile administrative autonome care intenţionează să înfiinţeze entităţi SAL, precum şi Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21 transmit autorităţii competente informaţiile prevăzute la art. 18, precum şi orice alte informaţii solicitate de aceasta.

(4)Autoritatea competentă poate solicita documente sau clarificări suplimentare în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii notificării ori a ultimelor documente depuse. Autoritatea publică centrală va transmite documentele, respectiv clarificările solicitate în termen de 15 zile calendaristice de la primirea solicitării.

(5)Autoritatea competentă comunică rezultatul evaluării autorităţii solicitante în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii ultimului document ori a ultimelor clarificări solicitate.

(6)După primirea rezultatului evaluării, autoritatea solicitantă înfiinţează entitatea SAL cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.

Art. 18: Informaţii care trebuie notificate autorităţii competente de către organismele care doresc să fie entităţi de soluţionare a litigiilor

(1)Organismele de soluţionare a litigiilor stabilite pe teritoriul României, care intenţionează să dobândească calitatea de entităţi SAL în temeiul prezentei ordonanţe şi să fie incluse pe o listă în conformitate cu art. 31 alin. (2), notifică autorităţii competente următoarele:

a)numele, coordonatele şi site-ul internet;

b)informaţii privind structura şi finanţarea lor, inclusiv informaţii privind persoanele fizice responsabile de soluţionarea litigiilor, remunerarea şi mandatul acestora;

c)regulile de procedură;

d)comisioanele;

e)durata medie a procedurilor de soluţionare a litigiilor;

f)limba în care pot fi prezentate reclamaţii şi în care se poate desfăşura procedura de soluţionare a litigiilor;

g)o declaraţie privind tipurile de litigii vizate de procedura de soluţionare a litigiilor;

h)motivele pentru care entitatea de soluţionare a litigiilor poate refuza să instrumenteze un anumit litigiu în conformitate cu art. 5 alin. (4) şi (8);

i)o declaraţie motivată pe propria răspundere care să ateste dacă entitatea respectă condiţiile de înfiinţare şi funcţionare ale unei entităţi SAL care intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanţe şi dacă este conformă cu cerinţele de calitate prevăzute în cap. II.

(2)În cazul modificării informaţiilor menţionate la lit. a)-h), entităţile SAL notifică, fără întârzieri nejustificate, aceste modificări autorităţii competente.

(3)Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor din sistemul bancar prevăzut la art. 21 comunică autorităţii competente, în plus faţă de informaţiile şi declaraţiile menţionate la alin. (1), informaţii necesare pentru a evalua conformitatea persoanelor care fac parte din Corpul Conciliatorilor cu cerinţele specifice suplimentare privind independenţa şi transparenţa prevăzute la art. 6 alin. (5).

(4)Entităţile SAL comunică autorităţii competente la fiecare 2 ani informaţii privind:

a)numărul de litigii primite şi tipurile de reclamaţii la care se referă;

b)procentul de proceduri SAL care au fost întrerupte înainte de a fi obţinut un rezultat;

c)durata medie de soluţionare a litigiilor primite;

d)proporţia respectării rezultatelor procedurilor SAL, în cazul în care aceasta este cunoscută;

e)orice probleme semnificative care apar frecvent şi duc la litigii între consumatori şi comercianţi. Informaţiile comunicate în acest sens pot fi însoţite de recomandări cu privire la modul în care aceste probleme pot fi evitate sau rezolvate în viitor;

f)o evaluare a eficacităţii cooperării lor în cadrul reţelelor entităţilor SAL care facilitează soluţionarea litigiilor transfrontaliere, după caz;

g)formarea oferită persoanelor fizice responsabile de SAL în conformitate cu art. 6 alin. (3), după caz;

h)o evaluare a eficacităţii procedurii SAL oferite de către entitate şi a modalităţilor posibile de îmbunătăţire a performanţelor sale.

Art. 19: Înfiinţarea structurii responsabile cu derularea procedurilor SAL în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

(1)În cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor se înfiinţează o structură responsabilă cu derularea procedurilor SAL. Această structură este imparţială şi îşi desfăşoară activitatea independent de activităţile de supraveghere şi control piaţă.

(2)În scopul dobândirii calităţii de entitate SAL de către structura prevăzută la alin. (1), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor transmite autorităţii competente informaţiile prevăzute la art. 18, precum şi orice alte informaţii solicitate de aceasta în termen de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

(3)Structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor va fi suplimentată cu un număr de 25 de posturi, cu încadrarea în bugetul aprobat ordonatorului principal de credite, necesare funcţionării entităţii SAL.

(4)Conducerea structurii responsabile cu derularea procedurilor SAL este asigurată de o persoană ce îşi desfăşoară activitatea independent de activităţile de supraveghere şi control piaţă, aflată în subordinea înaltului funcţionar public. Conducătorul acestei structuri răspunde în faţa autorităţii competente şi are obligaţia de informare periodică a conducerii ierarhice superioare.

(5)Modul de organizare, finanţare şi procedura de funcţionare a structurii cu rol de entitate SAL se vor stabili prin hotărâre a Guvernului în termen de 120 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

Art. 20: Autoritatea complementară

În cazul în care autorităţile publice centrale sau autorităţile administrative autonome, ce au responsabilităţi pentru anumite sectoare de activitate, nu înfiinţează entităţi SAL până la data de 30 noiembrie 2015, entitatea SAL din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor poate avea şi rol de autoritate complementară în sensul art. 5 alin. (3). În această situaţie, entitatea SAL poate solicita punct de vedere consultativ al respectivelor autorităţi cu privire fa litigiile ce intră în domeniul de activitate al acestora.

Art. 21: Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniul bancar

(1)Pentru domeniul bancar se înfiinţează Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor din sistemul bancar, denumit în continuare Centrul SAL, ca entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, în scopul asigurării accesului consumatorilor din domeniul bancar la soluţionarea, prin proceduri SAL, a litigiilor dintre aceştia şi comercianţii a căror activitate este reglementată, autorizată şi supravegheată/monitorizată de Banca Naţională a României, precum şi sucursalelor comercianţilor străini ce desfăşoară activităţi pe teritoriul României, în domeniul bancar. Sediul Centrului SAL este în municipiul Bucureşti.

(2)Litigiile din domeniul bancar sunt soluţionate exclusiv prin proceduri SAL de Centrul SAL.

(3)Finanţarea Centrului SAL se asigură:

a)de către comercianţii ce acţionează în cadrul activităţii lor comerciale în domeniul bancar, potrivit prevederilor alin. (1);

b)din venituri proprii care se pot constitui din veniturile realizate din comisioanele şi sumele percepute pentru prestaţiile în domeniu efectuate terţilor;

c)din donaţii şi/sau sponsorizări.

(4)Conducerea generală a Centrului SAL este asigurată de Colegiul de coordonare.

(5)Conducerea curentă a Centrului SAL este asigurată de directorul centrului, numit de Colegiul de coordonare.

(6)Centrul SAL se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, ale regulamentului său de organizare şi funcţionare, precum şi potrivit celorlalte reglementări interne necesare funcţionării sale corespunzătoare.

Art. 22: Colegiul de coordonare

(1)Activitatea Centrului SAL este coordonată de un Colegiu de coordonare format din 5 membri desemnaţi, câte unul, de către următoarele entităţi:

a)Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor;

b)Asociaţia Română a Băncilor;

c)Banca Naţională a României;

d)asociaţiile de consumatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 32 sau în art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e)un membru independent ales de către cei 4 membri desemnaţi conform lit. a)-d).

(2)Colegiul de coordonare elaborează propriul său regulament de funcţionare, care va fi adoptat la prima sa reuniune şi aprobat prin hotărârea Colegiului.

(3)Colegiul de coordonare este condus de preşedinte, ales dintre membrii Colegiului de coordonare, prin rotaţie, pentru un mandat de un an. Preşedintele Colegiului de coordonare este ales la prima reuniune a acestuia.

(4)Durata mandatului membrilor Colegiului de coordonare este de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată. Membrii Colegiului de coordonare au atribuţiile prevăzute în regulamentul Colegiului, aprobat de către acesta. Calitatea de membru al Colegiului de coordonare de către persoanele care fac parte din acesta nu atrage o stare de incompatibilitate ori de conflict de interese, în sensul legii.

(5)Pentru a fi numit membru al Colegiului de coordonare, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a)este cetăţean român, cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori aparţine Spaţiului Economic European sau este cetăţean al Confederaţiei Elveţiene;

b)are capacitate deplină de exerciţiu;

c)a absolvit studii superioare juridice atestate cu diplomă;

d)dispune de o bună reputaţie, de cunoştinţe şi de experienţă adecvate pentru exercitarea responsabilităţilor încredinţate;

e)nu a fost condamnată definitiv pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, sau pentru alte infracţiuni săvârşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani sau mai mare.

(6)Membrii Colegiului de coordonare sunt independenţi în luarea deciziilor.

(7)Mandatul de membru al Colegiului de coordonare încetează:

a)la expirarea duratei;

b)prin demisie;

c)prin deces;

d)prin imposibilitate definitivă de exercitare, constând într-o indisponibilitate mai lungă de 120 de zile consecutive;

e)la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni din cele prevăzute la alin. (5);

f)prin revocare, pentru încălcarea prezentei ordonanţe sau pentru condamnare, prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru săvârşirea unei alte infracţiuni decât cele prevăzute la alin. (5) lit. e).

(8)Membrii Colegiului de coordonare sunt revocabili, în cazul prevăzut la alin. (7) lit. f), de către autoritatea care i-a numit, respectiv de cei 4 membri ai Colegiului de coordonare pentru membrul independent ales.

(9)În caz de vacanţă a unui loc în Colegiul de coordonare pentru una dintre situaţiile prevăzute la alin. (7) se va proceda, conform prevederilor alin. (5), la desemnarea şi numirea unui nou membru pentru durata rămasă din mandat, în funcţia devenită vacantă.

Art. 23: Activitatea Colegiului de coordonare

(1)Colegiul de coordonare îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen, care se întruneşte valabil în prezenţa a cel puţin 3 dintre aceştia, şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

(2)Colegiul de coordonare al Centrului SAL:

a)adoptă regulile privind procedura de soluţionare a litigiilor;

b)adoptă structura organizatorică a Centrului SAL, regulamentul de organizare şi funcţionare, regulamentul de organizare internă şi regulamentul Colegiului de coordonare;

c)stabileşte aria litigiilor ce pot fi supuse procedurilor SAL;

d)stabileşte criteriile de selecţie a membrilor Corpului conciliatorilor;

e)stabileşte bugetul de venituri şi cheltuieli al Centrului SAL.

(3)Colegiului de coordonare comunică punctul său de vedere în legătură cu aspecte ce ţin de relaţia dintre consumator şi comerciant din domeniul bancar, la cererea:

a)Administraţiei Prezidenţiale şi Guvernului României;

b)comisiilor parlamentare, senatorilor şi deputaţilor;

c)autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale;

d)organizaţiilor profesionale şi patronale;

e)organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor;

f)instanţelor judecătoreşti şi parchetelor.

(4)Colegiul de coordonare întocmeşte anual un raport privind activitatea sa, potrivit prezentei ordonanţe.

(5)Raportul se adoptă în plenul Colegiului de coordonare şi se publica pe site-ul Centrului SAL.

Art. 24: Soluţionarea litigiilor

(1)Soluţionarea litigiilor înaintate de către consumatori Centrului SAL este realizată de membrii Corpului conciliatorilor, conform regulilor de procedură adoptate de Centru.

(2)Activitatea Corpului conciliatorilor se desfăşoară potrivit prevederilor regulamentului de funcţionare a Centrului SAL, regulilor de procedură aprobate de Colegiul de coordonare, precum şi altor reglementări interne emise potrivit art. 21 alin. (6).

(3)Membrii Corpului conciliatorilor sunt persoane fizice, cu expertiză în domeniul SAL, selectate potrivit criteriilor stabilite de Colegiul de coordonare, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului SAL, în conformitate cu prezenta ordonanţă.

(4)Regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului SAL se publică, înainte de adoptare, spre consultare publică.

(5)Membrii Corpului conciliatorilor sunt independenţi, imparţiali şi trebuie să dispună de o bună reputaţie şi expertiză adecvată.

CAPITOLUL III: Informare şi cooperare

Art. 25: Informarea consumatorilor de către comercianţi

(1)Comercianţii informează consumatorii cu privire la entitatea sau entităţile SAL de care aceştia aparţin atunci când comercianţii se angajează să utilizeze respectivele proceduri. Informaţiile respective includ adresa site-ului internet al entităţii sau entităţilor SAL relevante.

(2)Informaţiile menţionate la alin. (1) sunt furnizate în mod clar, inteligibil şi uşor accesibil pe site-ul internet al comercianţilor, în cazul în care acesta există, şi, dacă este cazul, în termenii şi condiţiile generale ale contractelor de vânzare sau de prestare de servicii dintre comerciant şi consumator.

(3)În cazul în care un litigiu între un consumator şi un comerciant stabilit pe teritoriul României nu a putut fi soluţionat în urma unei reclamaţii prezentate direct de consumator comerciantului, comerciantul informează consumatorul despre posibilitatea de a se adresa entităţii SAL. Această informaţie este furnizată pe suport hârtie sau pe un alt suport durabil.

Art. 26: Asistenţa oferită consumatorilor

(1)Se desemnează Centrul European al Consumatorilor din România pentru a oferi asistenţă consumatorilor:

a)în cazul litigiilor care decurg din contractele de vânzare sau de prestare de servicii transfrontaliere, astfel încât consumatorii să se poată adresa entităţii SAL care îşi desfăşoară activitatea într-un alt stat membru şi care este competentă cu soluţionarea litigiului cu caracter transfrontalier;

b)în cazul litigiilor referitoare la reclamaţiile prezentate prin intermediul platformei de soluţionare online a litigiilor, ca punct de contact privind soluţionarea online a litigiilor în materie de consum, denumit punct de contact SOL, în conformitate cu prevederile art. 7 din Regulamentul (UE) nr.524/2013.

(2)Autoritatea competentă comunică numele şi coordonatele punctului de contact Comisiei Europene în conformitate cu prevederile art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 524/2013.

Art. 27: Informaţii generale

(1)Entităţile SAL, Centrul European al Consumatorilor din România şi asociaţiile de consumatori pun la dispoziţia publicului pe site-urile internet ale acestora, oferind un link către site-ul internet al Comisiei Europene, şi, ori de câte ori este posibil, pe un suport durabil la sediile lor, lista entităţilor SAL menţionată la art. 31 alin. (5).

(2)Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri încurajează organizaţiile de consumatori şi asociaţiile patronale relevante să publice, pe site-urile lor internet şi prin orice alte mijloace pe care le consideră adecvate, lista entităţilor SAL menţionată la art. 31 alin. (5), precum şi un link electronic către platforma SOL.

(3)Centrul European al Consumatorilor din România şi asociaţiile de consumatori asigură diseminarea informaţiilor cu privire la modalităţile conform cărora consumatorii pot avea acces la procedurile SAL pentru soluţionarea litigiilor care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe.

(4)Entităţile SAL, Centrul European al Consumatorilor din România şi asociaţiile de consumatori adoptă măsuri pentru a încuraja organizaţiile consumatorilor şi organizaţiile profesionale de la nivel naţional să sporească gradul de conştientizare cu privire la entităţile SAL, la procedurile acestora şi să promoveze utilizarea procedurilor SAL de către comercianţi şi consumatori. Respectivele organisme furnizează consumatorilor informaţii privind entităţile SAL competente în momentul în care primesc reclamaţii din partea consumatorilor.

(5)Entităţile SAL, Centrul European al Consumatorilor din România, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri furnizează o adresă electronică în vederea accesării platformei SOL.

Art. 28: Cooperarea şi schimbul de experienţă între entităţile SAL

(1)Entităţile SAL cooperează în vederea soluţionării litigiilor transfrontaliere şi efectuează schimburi regulate de bune practici, în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor transfrontaliere şi a celor naţionale.

(2)În cazul în care există în Uniunea Europeană o reţea de entităţi SAL care facilitează soluţionarea litigiilor transfrontaliere care apar într-un anumit domeniu, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri încurajează entităţile SAL care se ocupă de litigiile în domeniul respectiv să devină membre ale acestei reţele.

(3)Denumirile şi datele de contact ale reţelelor menţionate la alin. (2) sunt cele publicate de Comisia Europeană.

Art. 29: Cooperarea dintre entităţile SAL şi autorităţile naţionale însărcinate cu punerea în aplicare a legislaţiei privind protecţia consumatorilor

(1)Entităţile SAL cooperează cu autorităţile naţionale însărcinate cu punerea în aplicare a legislaţiei privind protecţia consumatorilor.

(2)Această cooperare include în special schimbul reciproc de informaţii privind practicile din sectoarele comerciale specifice cu privire la care consumatorii au prezentat reclamaţii în mod repetat. Aceasta cuprinde, de asemenea, furnizarea evaluării tehnice şi a informaţiilor de către autorităţile naţionale către entităţile SAL, în cazul în care evaluarea sau informaţiile respective sunt necesare pentru soluţionarea litigiilor individuale şi sunt deja disponibile.

(3)Cooperarea şi schimburile reciproce de informaţii menţionate la alin. (1) şi (2) se realizează în condiţiile Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

(4)Prezentul articol nu aduce atingere dispoziţiilor privind secretul profesional şi comercial care se aplică autorităţilor naţionale însărcinate cu punerea în aplicare a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorului. Entităţile SAL sunt supuse normelor privind secretul profesional sau altor obligaţii echivalente de confidenţialitate prevăzute în legislaţia naţională.

(5)Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în termen de 90 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, se stabilesc modul şi procedura de cooperare a structurilor cu rol de entitate SAL şi autoritatea publică interesată.

CAPITOLUL IV: Rolul autorităţii competente

Art. 30: Desemnarea autorităţii competente

(1)Se desemnează Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri ca autoritate competentă care îndeplineşte funcţiile prevăzute la art. 18 şi 31, precum şi ca punct unic de contact cu Comisia Europeană. Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri informează Comisia Europeană cu privire la desemnarea sa ca autoritate competentă şi punct unic de contact.

(2)În cadrul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri se înfiinţează o structură responsabilă cu îndeplinirea funcţiilor aferente autorităţii competente şi a punctului unic de contact cu Comisia Europeană.

(3)Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri propune, prin hotărâre a Guvernului, modul de organizare, finanţare şi procedura de funcţionare a structurii prevăzute la alin. (2) în termen de 90 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.

(4)Lista autorităţilor competente, inclusiv, după caz, punctele unice de contact, sunt cele pe care Comisia Europeană le publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Art. 31: Rolul autorităţii competente

(1)Autoritatea competentă evaluează, în special pe baza informaţiilor primite în conformitate cu art. 18 alin. (1) şi (3), dacă entităţile de soluţionare a litigiilor care i-au fost notificate pot fi considerate drept entităţi SAL care intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanţe şi îndeplinesc cerinţele de calitate prevăzute în cap. II.

(2)Autoritatea competentă stabileşte, pe baza evaluării menţionate la alin. (1), o listă a tuturor entităţilor SAL care i-au fost notificate şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1). Această listă cuprinde următoarele elemente:

a)numele, datele de contact şi site-urile internet ale entităţilor SAL menţionate la alin. (1);

b)comisioanele lor, după caz;

c)limba în care pot fi prezentate reclamaţii şi în care se poate desfăşura procedura SAL;

d)tipurile de litigii vizate de procedura SAL;

e)sectoarele şi categoriile de litigii acoperite de fiecare entitate SAL;

f)dacă este cazul, necesitatea prezenţei fizice a părţilor sau a reprezentanţilor acestora, inclusiv o declaraţie a entităţii SAL care să ateste dacă procedura SAL se desfăşoară sau poate să se desfăşoare ca procedură orală sau scrisă;

g)efectele procedurilor în conformitate cu art. 9-13;

h)motivele pentru care entitatea SAL poate refuza să instrumenteze un anumit litigiu, în conformitate cu art. 5 alin. (4).

(3)Autoritatea competentă notifică lista menţionată la alin. (2) Comisiei Europene. În cazul în care autoritatea competentă este notificată cu privire la orice modificare în conformitate cu art. 18 alin. (2), lista respectivă se actualizează fără întârzieri nejustificate, iar informaţiile relevante sunt notificate Comisiei Europene.

(4)În cazul în care o structură de soluţionare a litigiilor care figurează pe listă ca entitate SAL în temeiul prezentei ordonanţe nu mai îndeplineşte cerinţele menţionate la alin. (1), autoritatea competentă contactează entitatea de soluţionare a litigiilor, indicând cerinţele pe care aceasta nu le îndeplineşte şi solicitându-i să asigure de îndată respectarea acestora. Dacă, după o perioadă de 3 luni, entitatea de soluţionare a litigiilor continuă să nu îndeplinească cerinţele menţionate la alin. (1), autoritatea competentă elimină entitatea de soluţionare a litigiilor din lista menţionată la alin. (2). Această listă se actualizează fără întârzieri nejustificate, iar informaţiile relevante sunt notificate Comisiei Europene.

(5)Autoritatea competentă, în calitate de punct unic de contact, primeşte de la Comisia Europeană lista actualizată a entităţilor SAL.

(6)Autoritatea competentă face publică lista consolidată a entităţilor SAL la care se face referire la alin. (5) pe site-ul internet propriu, oferind un link către site-ul internet al Comisiei Europene relevant. De asemenea, autoritatea competentă face publică lista consolidată respectivă pe un suport durabil.

(7)Autoritatea competentă informează Comisia Europeană cu privire la entităţile SAL, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 524/2013.

(8)Până la data de 9 iulie 2018 şi, ulterior, la fiecare 4 ani, autoritatea competentă publică şi transmite Comisiei Europene un raport privind evoluţia şi funcţionarea entităţilor SAL. În special, raportul:

a)identifică bunele practici ale entităţilor SAL;

b)în baza statisticilor, subliniază deficienţele care afectează funcţionarea entităţilor SAL în cazul litigiilor naţionale şi al celor transfrontaliere, după caz;

c)emite recomandări privind modul de îmbunătăţire a funcţionării eficace şi eficiente a entităţilor SAL, după caz.

(9)Raportul menţionat la alin. (8) se referă la toate entităţile SAL care îşi au sediul în România.

CAPITOLUL V: Sancţiuni

Art. 32: Sancţiuni

(1)Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

a)nerespectarea de către comercianţi a prevederilor art. 25 referitoare la informarea consumatorilor cu privire la entităţile SAL relevante;

b)desfăşurarea de activităţi de soluţionare alternativă a litigiilor în temeiul prezentei ordonanţe de organisme care nu sunt incluse în lista menţionată la art. 31 alin. (5);

c)crearea impresiei persoanelor interesate că se adresează unei entităţi SAL, în situaţia în care, în realitate, respectiva entitate nu este inclusă în lista menţionată la art. 31 alin. (5);

d)nerespectarea de către punctul de contact SOL a oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 524/2013;

e)nerespectarea de către comercianţi a oricăreia dintre cerinţele referitoare la informaţiile pentru consumatori prevăzute la art. 14 alin. (1), (2) şi (7) din Regulamentul (UE) nr. 524/2013.

(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.

(3)Valoarea amenzilor prevăzute în prezenta ordonanţă se va actualiza prin hotărâre a Guvernului.

Art. 33: Competenţă

(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. a), d) şi e) se fac de către reprezentanţi împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, iar pentru cele prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. b) şi c) se fac de către reprezentanţi împuterniciţi ai Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.

(2)Contravenţiilor prevăzute la art. 32 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL VI: Dispoziţii finale

Art. 34: Comunicare

(1)La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri comunică Comisiei Europene:

a)denumirea şi datele de contact ale entităţilor desemnate în conformitate cu art. 26, după caz;

b)autoritatea competentă, inclusiv punctul unic de contact, desemnată în conformitate cu art. 30.

(2)Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri informează Comisia Europeană în privinţa oricărei modificări ulterioare care afectează aceste informaţii.

(3)Până la data de 9 ianuarie 2016, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri comunică Comisiei Europene prima listă menţionată la art. 31 alin. (2).

Art. 35: Intrarea în vigoare

Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

^*

Prezenta ordonanţă transpune prevederile Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 165 din 18 iunie 2013.

-****-

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul economiei, comerţului şi turismului,

Mihai Tudose

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,

Marius Alexandru Dunca

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri,

Andrei Dominic Gerea

Ministrul afacerilor externe,

Bogdan Lucian Aurescu

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

Ministrul sănătăţii,

Nicolae Bănicioiu

Ministrul pentru societatea informaţională,

Sorin Mihai Grindeanu

p. Guvernatorul Băncii Naţionale a României,

Bogdan Olteanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 654 din data de 28 august 2015

sursa: idrept.ro

O primă Ordonanță este legată de introducerea, în legislația românească, a prevederilor Directivei nr. 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum. Directiva europeană a fost elaborată în scopul depășirii diferenţelor între statele membre în ceea ce priveşte sistemele de soluţionare a reclamaţiilor, atât în ceea ce priveşte sectoarele acoperite de acestea, cât şi calitatea procedurilor. Directiva nr. 2013/11/UE urmărește să asigure un nivel înalt de protecție a consumatorilor și o bună funcționare a pieței interne prin garantarea faptului că reclamațiile împotriva comercianților pot fi prezentate de către consumatori, în mod voluntar, unor entități care aplică proceduri de soluționare alternativă a litigiilor. Directiva impune statelor membre să faciliteze accesul consumatorilor la proceduri de soluționare alternativă a litigiilor (denumite în continuare “proceduri SAL”) în cazul litigiilor naționale și al celor transfrontaliere care se referă la obligațiile contractuale prevăzute în contractele de vânzări sau în contractele de prestări de servicii din toate sectoarele comerciale. Pentru ca procedura SAL să fie disponibilă și ușor accesibilă, la nivel european se va institui un instrument on line, platforma SOL, care va fi un site interactiv, gratuit şi disponibil în toate limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene. Aceasta platformă: va furniza un formular de reclamaţie care va fi completat şi transmis online de către reclamant; va informa partea pârâtă în legătură cu reclamaţia depusă; va identifica instituţiile abilitate (entitățile SAL), etc.

Revenind la Ordonanța adoptată de Guvern, aceasta creează, în România, cadrul juridic necesar pentru ca reclamațiile împotriva comercianților să poată fi prezentate voluntar de către consumatori entităților care aplică proceduri SAL într-un mod independent, imparțial, transparent, eficace, rapid și echitabil. Astfel, se înființează, în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, o structură responsabilă cu derularea procedurilor SAL, în subordinea Înaltului Funcţionar Public, pentru a se asigura stabilitatea și continuitatea acestei structuri. Această structură este imparțială şi îşi desfăşoară activitatea independent de activitățile de supraveghere și control piaţă.

În cazul în care autoritățile publice centrale sau autoritățile administrative autonome cu responsabilităţi în domeniul protecţiei consumatorilor nu înființează, în vederea soluționării litigiilor, structuri SAL, structura responsabilă cu derularea procedurilor SAL din cadrul Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorilor poate avea și rol de autoritate complementară.

Pentru domeniul bancar, având în vedere complexitatea acestuia, precum și impactul pe care serviciile bancare le au asupra consumatorilor, se înființează Centrul de soluționare alternativă a litigiilor din sistemul bancar, iar activitatea acestui centru este coordonată de un Colegiu de Coordonare.

A doua Ordonanță adoptată astăzi vizează, pe de o parte, evitarea unor paralelisme legislative, având în vedere că există legislație specială referitoare la practicile comerciale incorecte/abuzive, ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor și, pe de altă parte, se urmăreşte clarificarea, în principal, a regimului sancțiunilor contravenționale, sens în care se propune aplicarea sancțiunilor contravenționale în cazul tuturor situaţiilor în care un operator economic folosește o practică comercială incorectă și nu numai a practicilor incluse în Anexa la Legea nr. 363/2007, așa cum este în prezent.

sursa: gov.ro

Comunicat ANPC – ordonanta guvernului privind solutionarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si comercianti

In prezent, in cazul litigiilor dintre consumatori si comercianti, respectiv atunci cand atat comerciantul cat si consumatorul au sediul/resedinta pe teritoriul Romaniei, consumatorii se pot adresa:

1. a) autoritatilor publice cu atributii in domeniul protectiei consumatorilor, cum sunt Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sanatatii, Ministerul pentru Societatea Informationala, Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, Autoritatea Nationala pentru Turism, etc.;
2. b) mediatorilor, in baza Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator;
3. c) instantelor de judecata.

La nivelul Uniunii Europene, se remarca diferente intre statele membre in ceea ce priveste sistemele de solutionare a reclamatiilor atat in ceea ce priveste sectoarele acoperite de acestea cat si calitatea procedurilor. Aceste diferente reprezinta o bariera in calea pietei interne si constituie unul dintre motivele pentru care numerosi consumatori nu achizitioneaza bunuri si servicii din alt stat membru si nu au convingerea ca potentialele litigii cu comerciantii pot fi solutionate intr-un mod usor, rapid si necostisitor. Avand in vedere aceste aspecte, s-a considerat ca fiind importanta implementarea in toate statele membre a unor principii comune pe baza carora sa functioneze sistemele de solutionare a litigiilor astfel incat consumatorii din toate statele membre sa aiba la dispozitie un sistem de solutionare a litigiilor simplu, rapid, accesibil si la pret redus, care sa acopere toate sectoarele de activitate.

In acest sens, in data de 18 mai 2013 au fost adoptate Directiva nr. 2013/11/UE a Parlamentului European si a Consiliului privind solutionarea alternativa a litigiilor in materie de consum si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 si a Directivei 2009/22/CE si Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European si al Consiliului privind solutionarea online a litigiilor in materie de consum si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 si a Directivei 2009/22/CE.

Directiva nr. 2013/11/UE a Parlamentului European si a Consiliului privind solutionarea alternativa a litigiilor in materie de consum si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 si a Directivei 2009/22/CE, denumita in continuare “Directiva nr. 2013/11/UE”, urmareste sa asigure un nivel inalt de protectie a consumatorilor si o buna functionare a pietei interne prin garantarea faptului ca reclamatiile impotriva comerciantilor pot fi prezentate de catre consumatori, in mod voluntar, unor entitati care aplica proceduri de solutionare alternativa a litigiilor  care sunt independente, impartiale, transparente, eficace, rapide si echitabile.

Directiva impune statelor membre sa faciliteze accesul consumatorilor la proceduri de solutionare alternativa a litigiilor (denumite in continuare “proceduri SAL”) in cazul litigiilor nationale si al celor transfrontaliere care se refera la obligatiile contractuale prevazute in contractele de vanzari sau in contractele de prestari de servicii din toate sectoarele comerciale.

Pentru oferirea unui instrument eficient de solutionare a reclamatiei consumatorilor in cazul achizitionarii de bunuri si servicii on line precum si pentru ca procedura SAL sa fie disponibila si usor accesibila online pentru ambele parti, Regulamentul nr. 524/2013 privind solutionarea online a litigiilor prevede instituirea unei platforme de solutionare on line a litigiilor (denumita in continuare “platforma SOL”) care sa le ofere consumatorilor si comerciantilor un punct de intrare unic pentru solutionarea extrajudiciara a litigiilor online, prin intermediul entitatilor SAL care sunt conectate la platforma.

Din punct de vedere informatic, platforma SOL va fi un site interactiv, gratuit si disponibil in toate limbile oficiale ale institutiilor Uniunii Europene. Aceasta platforma: va furniza un formular de reclamatie care va fi completat si transmis online de catre reclamant; va informa partea parata in legatura cu reclamatia depusa; va identifica institutiile abilitate (entitatile SAL), etc. Prin urmare, Directiva si Regulamentul (UE) nr. 524/2013 sunt doua instrumente legislative interconectate si complementare.

In vederea unei acoperiri depline si a unui acces complet la procedurile SAL, in cazul in care nu sunt constituite entitati de solutionare alternativa a litigiilor responsabile pentru toate sectoarele de activitate, Directiva prevede posibilitatea infiintarii unei entitati complementare care sa fie competenta sa solutioneze respectivele litigii. In acest mod se indeplineste obligatia statului membru de a asigura entitati SAL in toate domeniile de activitate.

entru a se asigura ca entitatile SAL indeplinesc cerintele de calitate impuse de Directiva, aceasta prevede desemnarea uneia sau mai multor autoritati competente, dupa caz, si numirea unei autoritati competente ca si punct de contact pentru Comisia Europeana. Rolul autoritatii competente este de a primi din partea entitatilor de solutionare alternativa a litigiilor o serie de informatii referitoare la tipul de litgii pe care le-au avut de solutionat, procedurile proprii, numarul de litigii primite spre solutionare etc., de a evalua informatiile primite, de a intocmi lista cu entitatile de solutionare alternativa a litigiilor care indeplinesc criteriile stabilite de Directiva. Aceasta lista va fi notificata Comisiei Europene si actualizata periodic.

Proiectul de act normativ transpune in legislatia nationala prevederile Directivei nr. 2013/11/UE in scopul crearii cadrului juridic necesar pentru ca reclamatiile impotriva comerciantilor sa poata fi prezentate voluntar de catre consumatori entitatilor care aplica proceduri SAL intr-un mod independent, impartial, transparent, eficace, rapid si echitabil. Proiectul preia toate cerintele de calitate instituite de Directiva nr. 2013/11/UE pentru procedurile si entatile SAL.

Prin proiectul de act normativ se infiinteaza, in cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, o structura responsabila cu derularea procedurilor SAL, in subordinea Inaltului Functionar Public, pentru a se asigura stabilitatea si continuitatea acestei structuri. Aceasta structura este impartiala si isi desfasoara activitatea independent de activitatile de supraveghere si control piata.

In cazul in care autoritatile publice centrale sau autoritatile administrative autonome cu responsabilitati in domeniul protectiei consumatorilor nu infiinteaza, in vederea solutionarii litigiilor, structuri SAL, structura responsabila cu derularea procedurilor SAL din cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor poate avea si rol de autoritate complementara. Aceasta structura poate solicita punct de vedere consultativ al respectivelor autoritati cu privire la litigiile ce intra in domeniul de activitate al acestora.

Pentru domeniul bancar, avand in vedere complexitatea acestuia, precum si impactul pe care serviciile bancare le au asupra consumatorilor, se infiinteaza Centrul de solutionare alternativa a litigiilor din sistemul bancar, iar activitatea acestui centru este coordonata de un Colegiu de Coordonare. Pentru o abordare transparenta, proiectul traseaza modul de organizare al Colegiului de Coordonare, respectiv al Centrului de solutionare alternativa a litigiilor din sistemul bancar.

Ca autoritatea competenta si punct unic de contact cu Comisia europeana se desemneaza Ministerul Energiei Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri.

Biroul de presa

26 august 2015

sursa: anpc.gov.ro

1) abrogarea vechilului cod al familiei din 1954,

2) introducerea prezumţiei de autoritate părintească comună (custodie comună legală) post divorţ pentru toţi părinţii

3) schimbările legislative ale legii protecţiei copilului (legea 272/2004) – datorată intrării în vigoare a legii 257/2013.

Cu toate acestea, egalitatea parentală nu poate fi atinsă decât prin introducerea în legislaţia romană a prezumţiei de custodie comună fizică. Această prezumţie este din ce în ce mai răspândită în Europa, Australia şi SUA. State ca Suedia, Canada, Norvegia, Danemarca, Belgia şi Franţa au o astfel de prezumţie în situaţia în care părinţii nu se înţeleg altfel, judecătorul putând sau chiar fiind obligat să acorde custodie comună fizică chiar atunci când unul dintre părinţi este împotriva acestei idei. În multe ţări europene (Lituania, Grecia, Elveţia, Italia, Germania, etc.) iniţiative în derulare care au ca scop instituirea unor astfel de prezumţii în legislaţia respectivelor state.
Custodia comună fizică implică faptul că, pentru situaţiile în care părinţii locuiesc relativ aproape unul de altul şi de unitatea de învăţământ, aranjamentele de îngrijire părintească vor implica faptul că minorul va locui alternativ cu fiecare dintre cei doi părinţi pentru perioade de timp relativ egale (minimul 35 % cu oricare dintre cei doi părinţi).
Studiile ştiinţifice de peste 20 de ani din ţările care au implementat acest model de îngrijire parentală au demonstrat cât se poate de clar avantajele din punctul de vedere al dezvoltării emoţionale a copilului şi al păstrării relaţiilor afective cu ambii părinţi. Literatura de specialitate a mai confirmat, cât se poate de clar, dauna pe care copiii o resimt post-divorţ prin separarea abuzivă a copiilor de una dintre cele două figuri principale de ataşament (acele aranjamente de tip un weekend la 14 zile, foarte răspândite în prezent). De asemenea, studiile au demonstrat o corelare importantă între introducerea prezumţiei de custodie comună fizică şi reducerea conflictelor inter-parentale, inclusiv reducerea drastică a numărului de cazuri rezolvate judiciar. O astfel de prezumţie descurajează divorţul pe cale judiciară, în favoarea aranjamentelor negociate (mediere, tranzacţie avocaţială, divorţ notarial). Prin urmare, o atare prevedere va implica reducerea semnificativă a încărcării instanţelor de minori, reducerea costurilor statului şi o creştere a performanţei justiţiei. Pentru mai multe detalii puteți consulta literatura de specialitate disponibilă la www.arpcc.ro/biblioteca.

Vă mulțumim. Colectivul ARPCC

Puteti semna petitia AICI

sursa: arpcc.ro

Platforma SOL este un site interactiv, gratuit și disponibil online în toate limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii și are următoarele funcții:

* de a furniza un formular electronic de reclamație

* de a informa partea pârâtă despre reclamație

* de a identifica… Citeste mai departe despre Mediatorii români sunt pregătiți să soluționeze on line litigiile dintre cumpărători și vânzători

Kevin Brown is owner and President of Mediation International (www.mediationinternational.eu). He is executive organizer for The 2nd World Mediation Summit-Madrid 2015 (www.worldmediationsummit.com ) and is a senior roster expert with United Nations (UNDP) for mediation and ADR facilitation.

He provides conflict management services locally as well as on an international basis while being based in Madrid, Spain. His services include; ombudsing, mediation (both face to face and online), group needs analysis, conflict coaching, training courses, organizational systemic issue analysis, facilitation and more.

Kevin has over 25 rich and diverse years as a senior Alternative Dispute Resolution specialist, as a mediator/facilitator and as an academic theorist. His background includes; a Masters degree in International Conflict Analysis and Management with Royal Roads University, Canada and he is currently completing his Ph.D in Conflict management and Mediation at Euclid University; 25+ years experience as a mediator; designer of ADR training programs, over 4000 hours facilitating ADR training programs, extensive experience in project leadership and a wealth of knowledge pertaining to the provision of ADR and ODR services.

Your opinion about the evolution of mediation in Spain?

I lived in Canada most of my life and moved to Spain 3 years ago. To my surprise, mediation in Spain is still in its infancy and many people are unaware of its advantages. The Courts in Spain continue to be used for conflicts that could be better dealt with in mediation and in a much shorter time (and at reduced costs to the parties). The utilisation of mediation will significantly reduce the Court backlog.

In Spain, various lawyers and non lawyers utilise mediation for family matters, community and penal conflicts and recently (May 2012) a law was passed by Royal decree for civil and commercial mediation yet in my opinion, mediation in Spain has a long way to go before it is mainstream.

Any advise to Spanish people to trust mediation?

This is a great question. I believe that mediation in Spain will gain momentum once more people are aware of its advantages and the Spanish Justice system further promotes it as an alternative to the Courts.

In Canada, 25 years ago, many people including lawyers and the public distrusted mediation because it was new. People then had a litigious attitude and believed that a conflict was best resolved with a Judge deciding the outcome. This outlook has changed significantly, both in Canada and across the globe, through the promotion of mediation, lawyers being trained in mediation and public awareness.

It is for these reasons that I organise The World Mediation Summit-Madrid (my new home) every year here in Spain. My belief is that when people talk about changes, there becomes a shift in their thinking and acceptance of new concepts. My hope is that The World Mediation Summit will help mediation become mainstream in Spain.

About the WORLD MEDIATION SUMMIT 2015

Why did you decide to launch the World Mediation Summit?

A colleague suggested one day that we organise a congress for a select group of people. I began thinking about this and eventually decided I was not interested in an exclusive get-together and started looking into an allinclusive summit. Historically, associations and other similar groups have organised events for their membership. These events are wonderful opportunities to network within the field and share best practices amongst similarly focused mediators yet, for me, something was missing.

I wanted to host an event that was inclusive of mediators, lawyers, social workers, non-lawyers, psychologists, government and non government, as well as other professionals involved in the various fields of mediation including civil, workplace, family, penal, community and of course, international and diplomatic mediation. And this is what was produced at the 2014 Summit. The tradition continues and The 2nd Annual World Mediation Summit-Madrid 2015 promises to be even bigger and better with some of the most respected mediation professionals from across the globe attending and presenting.

Who are the speakers at the Summit?

We have local and international presenters who will speak on various topics related to this years theme. We recently issued a Call for Proposals and are reviewing potential speakers on a weekly basis. Already confirmed are the Ambassadors of Afghanistan, Egypt, Palestine and Sweden as well as speakers from Lebanon, Spain, Canada, USA, Netherlands, Australia and we have only just begun. We are updating our speaker list weekly on our website www.worldmediationsummit.com

Is there a focal theme each year?

Yes, this years theme is Mediation: Emerging From The Shadows Into The Spotlight with sub themes;

1. Mediation: A Gateway to Alternate Justice or Justice
2. Rise of the Phoenix: A Fusion of ADR and ODR
3. Mediation and Diplomacy
4. and of course, we will also provide Training Workshops.

One of our key principals is ensuring that the presentations are interesting and beneficial to the attendees. As such, we review all presentation submissions to ensure that they will be interactive and participatory.

Please check out our webpage www.worldmediationsummit.com  for more details.

Who is the targeted audience? Is it open for registration to anybody who is interested in mediation?

The World Mediation Summit-Madrid 2015 is all-inclusive and open to mediators, arbitrators, lawyers, managers, government, students and everyone else interested in learning about mediation, networking with internationally renowned mediation professionals, sharing best practices and attending mediation training seminars.

Where: Faculty of Law, Computense University in the beautiful city of Madrid. Even the name of the city has ADR at its core!

When: June 29-July 2, 2015

Registration:

www.worldmediationsummit.com

(We also have a weekly newsletter and blog that you can sign up for to read the most up to date information on the Summit) Please contact directly for more information at info@worldmediationsummit.com or kevin@mediationinternational.eu .

CAFCAS   este   organizatia   care   face   recomandari instantelor privind stabilirea locuintei copiilor post-divort. Documentul a fost creat cu finanţarea și sprijinul Comisiei pentru egalitate si drepturile omului din Anglia.

CAFCAS nu a fost in anii anteriori sustinatoare a ideii de custodie comuna fizica dar in lumina ultimelor cercetări știițifice și a experientei pozitive din alte țări, și-a revizuit poziția față de problematica locuinței alternante. Edificator în acest sens este paragraful de mai jos (conținut în documentul antemenționat):

“Custodia fizică comună nu înseamnă că timpul copilului este neapărat împărțit în mod egal între cei doi părinți, cu toate că aceasta este este o opțiune pe care ar trebui să fie întotdeauna considerată ca un punct de plecare în discuții atât de către inspectorii CAFCASS cât și de către părinți, dacă nu sunt motive întemeiate de a se lua o decizie contrară. În Anglia, estimările recente arată că aproximativ 11% dintre copiii din familiile separate petrec în mod gal timpul în grija celor doi părinți. “…   …Citeste mai departe despre Recomandarea CAFCAS din Anglia privitoare la locuinta copilului post-divort

sursa: blog.arpcc.ro

Intrarea în vigoare a noului Cod Civil[1] a adus o serie de elemente de noutate şi în privinţa a ceea ce în mod tradiţional este cunoscut sub sintagma de “Dreptul familiei”. Fără îndoială, cea mai mediatizată schimbare a fost cea din materia regimurilor matrimoniale: contractele “pre-nupţiale”, pe care le vedeam în filme sau despre care auzeam sau citeam în mass-media, par să fi devenit şi o realitate românească (cel puţin normativă, la acest moment, întrucât din practică nu au transpărut informaţii despre încheierea unor asemenea contracte).

Mai puţin observate au trecut alte elemente de noutate în materia relaţiilor de familie, decurgând, poate într-o măsură mai mare, din aceeaşi premisă de la care pornesc şi contractele “pre-nupţiale”, şi anume deteriorarea relaţiilor dintre soţi, soldată cu divorţ (sau, mai larg, deteriorarea relaţiilor dintre părinţi, soldată cu despărţirea acestora). Este vorba de două aspecte, aflate în conexiune, şi anume exercitarea în comun a autorităţii părinteşti şi, respectiv, regula executării în natură a obligaţiei de întreţinere.

Exercitarea în comun a autorităţii părinteşti (sau, într-un limbaj mai puţin juridic, “custodia comună”) este, totuşi, o problemă care pare să nu ridice probleme deosebite în practica judiciară (instanţele însuşindu-şi regula stabilită NCC şi acordând autoritatea părintească ambilor părinţi, în comun), eventualele probleme urmând a fi examinate după “rodajul” acestei instituţii, mai precis după aplicarea ei practică de către părinţi, pe parcursul mai multor ani. Este, de altfel, şi motivul pentru care, din punct de vedere juridic, instituţia respectivă nu necesită o explicare suplimentară, ceea ce este important aici fiind ca regula NCC să fie urmată în continuare, iar exercitarea practică a autorităţii părinteşti comune să se realizeze într-o manieră corespunzătoare intereselor copilului.

Regula executării în natură a obligaţiei de întreţinere este cea de-a doua noutate adusă de NCC în materia raporturilor dintre părinţi după despărţirea acestora. Aflată, dintr-o anumită perspectivă, în legătură cu reglementarea exercitării în comun a autorităţii părinteşti, această posibilitate, deşi reglementată la nivel de regulă, nu pare să-şi găsească acelaşi ecou, nici în privinţa instanţelor, nici în cea a părinţilor, preferinţa continuând să fie pentru executarea obligaţiei de întreţinere prin plata unei sume de bani (pensie de întreţinere).

În cele ce urmează, ne propunem să examinăm mai în detaliu problematica executării obligaţiei de întreţinere în natură, ca un prim pas spre o mai largă acceptare a acesteia în litigiile privind obligaţia de întreţinere.

2. Reglementare legală şi terminologie

Executarea în natură a obligaţiei de întreţinere este reglementată de art. 530 NCC, pe care considerăm util să-l prezentăm mai jos:

“Art. 530. – (1) Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.

   (2) Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

   (3) Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere. Dispoziţiile art. 529 alin. (2) şi (3) rămân aplicabile.“

Două idei transpar din acest text de lege.

În primul rând, executarea în natură a obligaţiei de întreţinere reprezintă regula, şi nu excepţia[2]. Această concluzie este sprijinită de modul de redactare a art. 530 NCC, care, în primul alineat arată cum se execută obligaţia de întreţinere (în natură), iar, în alineatul al doilea, arată că numai dacă nu se realizează de bunăvoie executarea acestei obligaţii în natură, se va dispune executarea prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani. Prin urmare, stabilirea unei pensii de întreţinere în bani reprezintă o situaţie de excepţie, care intervine numai atunci când nu se execută în natură, de bunăvoie, obligaţia de întreţinere.

Această situaţie este fundamental diferită faţă de cea existentă sub imperiul fostului Cod al familiei, unde executarea în natură se situa pe aceeaşi treaptă cu plata unei pensii în bani, dând posibilitatea instanţei să aleagă oricare dintre aceste variante[3].

În al doilea rând, se impune şi o precizare de ordin terminologic. Astfel, anterior NCC, terminologia folosită s-a subsumat exclusiv noţiunii de “pensie de întreţinere”, dat fiind faptul că regula stabilită în mod practic de către instanţe a fost executarea obligaţiei de întreţinere prin plata unei pensii în bani. Sub imperiul NCC, o asemenea terminologie nu mai poate fi folosită exclusiv, impunându-se o anumită distincţie, pornind de la modalităţile de executare a obligaţie de întreţinere. Astfel, pe de o parte, noţiunea de “pensie de întreţinere” va trebui folosită numai atunci când obligaţia de întreţinere se execută prin plata unei pensii stabilite în bani, aşa cum, de altfel, este preconizat şi de alineatul 2 al articolul 530 NCC. Pe de altă parte, atunci când obligaţia de întreţinere se execută în natură, terminologia folosită va trebui să exprime exact această idee, chiar dacă sintagma ce ar rezulta astfel (“executarea în natură a obligaţiei de întreţinere”) nu ar fi cea mai scurtă. Din această perspectivă, ar fi greşit, credem noi, din punct de vedere terminologic, să se folosească noţiuni de genul “pensie (de întreţinere) în natură”, întrucât executarea în natură nu presupune plata unei pensii în bani periodice ci, dimpotrivă, asigurarea efectivă a celor necesare traiului şi suportarea cheltuielilor de şcolarizare. Nu excludem însă ca, în practică, să îşi găsească în continuare întrebuinţare noţiunea de “pensie (de întreţinere) în natură”, datorită facilităţii exprimării.

3. Aplicare practică

Executarea în natură a obligaţiei de întreţinere ar trebui să fie relativ simplă, în sensul că părinţii obligaţi la întreţinere ar trebui (i) să pună la dispoziţia copilului minor cele necesare traiului şi (ii) să suporte cheltuielile de educaţie, învăţătură şi pregătire profesională. Câteva probleme se ridică totuşi. Să le examinăm pe rând.

3.1 Cine poate executa obligaţia de întreţinere în natură

Pentru a răspunde la această întrebare, alături de art. 530 NCC (deja citat) este relevant şi art. 499 (1) NCC, potrivit căruia atât tatăl cât şi mama sunt obligaţi, solidar, să dea întreţinere copilului lor. Prin urmare, ambii părinţi va trebui să-şi execute obligaţia de întreţinere faţă de copilul lor[4].

3.1.1 Părintele “rezident”

În cazul părintelui “rezident” (părintele la care copilul va avea locuinţa, conform art. 496 NCC), este dincolo de orice dubiu că executarea obligaţiei de întreţinere se va realiza numai în natură. Concluzia decurge nu atât din faptul că executarea în natură este regula, cât dintr-o situaţie logică, ce exclude plata unei pensii de întreţinere de către părintele “rezident”: cui ar trebui să plătească părintele “rezident” o pensie de întreţinere, în bani? Celuilalt părinte? Copilului? Este clar că o executare a obligaţie de întreţinere prin plata unei pensii în bani, este incompatibilă cu situaţia părintelui “rezident”, acesta neavând cui plăti pensia de întreţinere. Prin urmare, singura soluţie care se impune este cea că părintele “rezident” îşi va executa obligaţia de întreţinere doar în natură[5].

Deşi normală şi logică, o asemenea situaţie nu este lipsită de neajunsuri. Neajunsul principal decurge din lipsa unor modalităţi legislative şi practice de control al modului în care părintele “rezident” îşi îndeplineşte această obligaţie. Astfel, legea nu conferă părintelui “nerezident” (părintele la care copilul nu îşi are stabilită locuinţa) un drept de control sau alte mijloace corespunzătoare pentru a putea verifica măsura în care părintele “rezident” îşi execută obligaţia de întreţinere. Această afirmaţie este valabilă şi în general (cu privire la posibilitatea părintelui “nerezident” de a efectua asemenea verificări), cât şi în special (respectiv cu privire la posibilitatea de a verifica dacă obligaţia este executată în eventualul cuantum stabilit de instanţa de tutelă).

Lipsa unor modalităţi eficiente de cuantificare şi control a modului în care părintele “rezident” îşi execută în natură obligaţia de întreţinere conduce, în mod logic, şi la lipsa unei sancţiuni pentru acest părinte, în măsura în care nu-şi execută corespunzător această obligaţie. Bineînţeles, o neexecutare totală a acestei obligaţii deschide calea către decăderea din drepturile părinteşti, ceea ce, deşi într-o manieră drastică şi neplăcută, ar rezolva totuşi problema sancţionării părintelui “rezident”. Situaţia nu este însă aceeaşi atunci când părintele “rezident” îşi execută deficitar obligaţia de întreţinere în natură, fără însă ca un asemenea caracter deficitar să fie atât de semnificativ încât să poată determina o decădere din drepturile părinteşti. Un asemenea caracter deficitar nu va putea fi nici constatat nici evaluat de către părintele “nerezident”, datorită lipsei mijloacelor legale care să-i permită o asemenea conduită, ceea ce, în cele din urmă, înseamnă că părintele “rezident” va rămâne nesancţionat. Remarcăm aici că, în situaţia imaginară în care totuşi s-ar putea demonstra că părintele “rezident” îşi execută în mod deficitar obligaţia de întreţinere în natură, sancţiunea nu ar putea fi decât obligarea lui la plata unei pensii de întreţinere (asemănător părintelui “nerezident”), ceea ce, aşa cum am văzut mai sus, este imposibil[6].

3.1.2 Părintele “nerezident”

În cazul părintelui “nerezident”, este deschisă, fără îndoială, posibilitatea ca acesta să-şi execute obligaţia de întreţinere în natură. Mai mult, având în vedere că aceasta este regula (aşa cum am arătat la punctul 2 de mai sus), posibilitatea executării în natură va fi prima care va trebui luată în considerare în cazul unui eventual litigiu[7].

Spre deosebire de situaţia părintelui “rezident”, în cazul părintelui “nerezident” sunt prezente atât posibilitatea de a evalua modul în care acesta îşi îndeplineşte obligaţia de întreţinere, cât şi posibilitatea de sancţionare în cazul neîndeplinirii corespunzătoare. Este concluzia care se desprinde din alineatul 2 al art. 530 NCC: dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

Astfel, fiind în discuţie ideea de neexecutare a obligaţiei de întreţinere în natură, este clar că va avea loc o evaluare a modului în care aceasta este executată. Observăm însă că textul mai sus citat nu face distincţii după cum neexecutarea este totală sau parţială, astfel încât şi o neexecutare parţială, în măsura în care instanţa de tutelă o consideră suficient de importantă, poate conduce la sancţionarea cu plata unei pensii de întreţinere stabilită în bani.

Din această perspectivă, se cuvine să observăm un oarecare dezechilibru între poziţia părintelui “nerezident” şi cea a părintelui “rezident”, în sensul că părintele “nerezident” este supus unei sancţiuni (plata unei pensii în bani), în măsura în care nu îşi execută, chiar şi numai parţial, obligaţia de întreţinere în natură.

3.2 Aspecte procedurale

            Din perspectiva aspectelor procedurale, trebuie abordate două probleme, respectiv modalitatea de a face aplicabilă obligarea la executare în natură şi obligarea ambilor părinţi la executarea obligaţiei. Nu în cele din urmă, se ridică şi întrebarea dacă se pot schimba modalităţile de executare a obligaţiei în natură.

3.2.1 Obţinerea de către părintele “nerezident” a dreptului de a-şi executa obligaţia de întreţinere în natură

Sub imperiul interesului, părinţii ce se doresc “rezidenţi” formulează cereri de obligare a părintelui “nerezident” la plata unei pensii de întreţinere în bani, neluând în seamă posibilitatea executării obligaţiei de întreţinere în natură. Din diverse motive, după cunoştinţa noastră, părinţii “nerezidenţi” nu reacţionează la o asemenea cerere prin încercarea de a o paraliza, invocând regula executării în natură, ci îşi concentrează eforturile pe a diminua cuantumul pensiei de întreţinere în bani.

Trebuie arătat că, atâta timp cât părintele “nerezident” nu va invoca regula executării în natură, instanţa nu va putea să o invoce din oficiu. Instanţa este sesizată numai cu o cerere de stabilire a pensie de întreţinere în bani (din partea părintelui “rezident”) şi numai pe aceasta o va soluţiona, ca un reflex normal bazat pe principiul disponibilităţii, în baza căruia instanţa se poate pronunţa doar asupra aspectelor ridicate în atenţia sa de către părţi.

Prin urmare, dacă părintele “nerezident” nu solicită instanţei să respingă cererea de stabilire a unei pensii de întreţinere în bani (datorită existenţei regulii executării în natură) şi nu solicită, în acelaşi timp, ca instanţa să dispună obligarea la executarea în natură, instanţa nu va putea proceda din proprie iniţiativă în acest sens. Rezultatul va fi că instanţa va stabili o pensie de întreţinere în bani (aşa cum i-a fost solicitat de părintele “rezident”), eventual într-un cuantum mai mic decât cel solicitat de părintele “rezident”, în măsura în care părintele “nerezident” a putut oferi argumente pentru reducerea acestui cuantum.

De aceea, ideea care trebuie reţinută de părinţii “nerezidenţi” este ca, în măsura în care doresc să “paralizeze” obligarea lor la plata unei pensii de întreţinere în bani, să solicite instanţei, în primul rând, prin întâmpinare, respingerea cererii părintelui “rezident” în acest sens (pe motivul că regula o reprezintă executarea obligaţiei de întreţinere în natură). Dincolo de această apărare, părintele “nerezident” trebuie, în acelaşi timp, să solicite, prin cerere reconvenţională, obligarea ambilor părinţi la executarea obligaţiei de întreţinere în natură (aspect pe care îl vom aborda pe larg mai jos).

3.2.2 Obligarea ambilor părinţi la executarea obligaţiei de întreţinere

Date fiind dispoziţiile art. 499 (1) NCC, potrivit căruia atât tatăl cât şi mama sunt obligaţi, solidar, să dea întreţinere copilului lor, în mod normal, în cadrul unui proces privind obligaţia de întreţinere, instanţa ar trebui să stabilească, pentru fiecare dintre părinţi şi nu numai pentru părintele “nerezident”, modul de executare a obligaţiei de întreţinere[8]. Practic însă, pentru a se realiza acest deziderat, trebuie observate două probleme.

În primul rând, din punct de vedere procedural, pentru a se ajunge la o asemenea decizie, trebuie, aşa cum arătam şi mai sus, ca părintele “nerezident” să solicite acest lucru instanţei de judecată, pe calea unei cereri reconvenţionale. În lipsa unei asemenea cereri, instanţa va rămâne în continuare sesizată numai cu privire la cererea iniţială a părintelui “rezident”, de stabilire a unei pensii de întreţinere în bani pe care, după caz, o va putea respinge (în măsura în care părintele “nerezident” a invocat regula executării în natură) sau o va putea admite (în măsura în care părintele “nerezident” a contestat doar cuantumul pensiei de întreţinere în bani).

În al doilea rând, aşa cum am arătat, părintele “rezident” poate fi obligat doar la executarea obligaţiei de întreţinere în natură. Însă, oricum, obligaţia de întreţinere rezultă oricum din lege şi, teoretic, executarea în natură este regula. Din această perspectivă, nu ar fi exclus ca instanţele să nu mai considere necesar să oblige în mod expres, prin hotărârea pronunţată, părintele “rezident” la executarea în natură a obligaţiei, chiar dacă o asemenea abordare nu s-ar justifica şi nu ar avea nici un temei legal[9].

În măsura în care părintele “nerezident” solicită aplicarea regulii executării în natură, instanţa trebuie să dea preferinţă acestei modalităţi de executare, fiind eronată respingerea solicitării părintelui respectiv pe motive ce ţin, spre exemplu, de neînţelegeri între părinţi. Nu trebuie uitat că părinţii sunt “legaţi” de autoritatea părintească în comun şi, prin urmare, sunt oricum forţaţi (folosind un termen la modă) “să coabiteze” din perspectiva exercitării acestei autorităţi. Din această perspectivă, soluţia naturală este că şi în materia executării obligaţiei în natură trebuie să se manifeste aceeaşi “coabitare”, nefiind admisibile soluţii diferite pe acelaşi considerente[10].

3.2.3 Schimbarea modalităţii de executare a obligaţiei de întreţinere

            Este posibil ca, pe parcursul prestării întreţinerii, unul dintre părinţi să ajungă la concluzia că i-ar fi mai convenabilă o altă modalitate de executare a obligaţiei decât cea stabilită iniţial. Spre exemplu, un părinte “nerezident” care îşi execută obligaţia în natură va putea să considere că este mai bine atât pentru el cât şi pentru copil să îşi execute obligaţia prin plata unei pensii de întreţinere în bani. La fel, un părinte “nerezident”, care iniţial a convenit să plătească o pensie de întreţinere în bani, poate ajunge la concluzia că este mai bine atât pentru el cât şi pentru copil să îşi execute obligaţia de întreţinere în natură.

            Este posibilă legal o asemenea schimbare? În ce ne priveşte, credem că da:atâta timp cât un părinte şi-a executat obligaţia de întreţinere cu bună-credinţă, el ar trebui să fie îndreptăţit să obţină schimbarea modalităţii de exercitare a acesteia, dacă prin aceasta nu se afectează sub nici o formă interesul copilului. Prin urmare, inclusiv un părinte care a fost iniţial obligat la plata unei pensii de întreţinere în bani ar trebui să poată obţine schimbarea modalităţii de executare, prin executarea în natură a obligaţiei de întreţinere[11]. O asemenea soluţie este valabilă, credem noi, atât atunci când obligarea la plata unei pensii de întreţinere în bani a fost pronunţată în temeiul art. 93 din fostul Cod al familiei (art. 403 NCC permiţând, în opinia noastră, un asemenea demers, pe motivul că intrarea în vigoare a NCC, care prevede regula executării în natură, reprezintă o schimbare a împrejurărilor avută în vedere de art. 403 NCC[12]), cât şi atunci când, după apariţia NCC, instanţele au obligat părintele “nerezident” la plata unei pensii de întreţinere în bani fără a fi luată în discuţie regula executării obligaţiei de întreţinere în natură.

            Probabil, singura situaţie în care s-ar putea refuza o asemenea schimbare a modalităţii de executare ar interveni atunci când pensia de întreţinere plătibilă în bani a fost stabilită ca sancţiune pentru neexecutarea obligaţiei în natură. Într-o asemenea situaţie, părintele în cauză este afectat de o prezumţie că nu îşi execută obligaţia în natură şi, de aceea, este în interesul copilului să se menţină plata pensiei de întreţinere. Probabil, însă, de la caz la caz, chiar şi în asemenea situaţii s-ar putea schimba modalitatea de executare, în măsura în care părintele în cauză oferă suficiente motive pentru a convinge că îşi va executa obligaţia în natură.

3.3 Cum se execută obligaţia de întreţinere în natură?

3.3.1 Cuantum

Probabil, problema cea mai spinoasă în cadrul executării în natură a obligaţiei de întreţinere ar fi…   …Citeste mai departe despre Executarea în natură a obligaţiei de întreţinere – scurte comentarii

sursa: blog.arpcc.ro