“Pacea nu este absenta conflictului, ci prezenta alternativelor creative pentru a raspunde la conflict – alternative la reactii pasive sau agresive, alternative la violenta.” Dorothy Thompson
Conflictele apar în mod natural în momentul în care oamenii încep să interacţioneze. Două persoane care lucrează împreună pot să nu fie de acord asupra modului în care fiecare îşi îndeplineşte sarcinile sau asupra felului în care una dintre acestea o tratează pe cealaltă. Acest lucru este normal, conţinând în acelaşi timp şi un aspect pozitiv. Când două persoane nu sunt de acord una cu cealaltă, înseamnă că amândurora le pasă şi nu le sunt indiferente problemele respective într-o asemenea măsură încât să adopte o poziţie concurenţială şi să se lupte pentru aceasta.
Atât echipele sau organizaţiile, cât şi indivizii au nevoie de interacţiuni conflictuale pentru a putea progresa. Ideile novatoare pot lua naştere în urma conflictelor – noile moduri de gândire şi modalităţi de a rezolva probleme pot fi folositoare tuturor. Atâta vreme cât oamenii lucrează împreună în echipe sau organizaţii şi le pasă de munca lor şi de modul în care sunt trataţi vor apărea dezacorduri conflictuale. Iar concluzia este că aceste dezacorduri nu pot fi eliminate, iar dacă acest lucru ar fi posibil, atunci s-ar pierde şi o sursă importantă de îmbunătăţire a activităţii.
Atitudinile culturale asupra conflictelor sunt într-o continuă schimbare. Din punct de vedere tradiţional, privim conflictul ca având numai o forţă distructivă, ca pe ceva care trebuie evitat sau redus. Cu toate acestea, în cazul relaţiilor umane, baza o reprezintă dezvoltarea înţelegerii reciproce şi a încrederii între părţile conflictuale. Atitudinile ostile se modifică printr-o serie de experienţe de instruire, pregatire, consiliere şi intervenţii neutre. Accentul se pune pe comunicare şi încredere, în speranţa că părţile vor înţelege faptul că a colabora este mai productiv decât de a acţiona în contradictoriu.
O modalitatea de rezolvare a conflictelor, medierea este definită prin Legea 192/2006 ca fiind o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.
Medierea se bazează pe încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine în soluționarea conflictelor, urmărindu-se obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile.
Medierea este o negociere asistată. Este în esență dialog sau negociere cu implicarea unei terțe părți. Caracteristicile medierii, desprinse din definiția legală sunt: neutralitatea, imparțialitatea, confidențialitatea și voluntariatul procedurii medierii.
Cauzele ce stau la baza conflictelor
Discuţiile despre conflict se limitează, de multe ori, la una sau la cateva cauze, foarte puţine, ce sunt considerate a sta la baza problemei. Acest fapt face parte din dinamica conflictelor şi duce la o limitare a perspectivelor persoanelor implicate. Este important să facem o analiză mai adancă şi să inţelegem cauzele primare ale fiecărui conflict.
Foarte adesea, importanţa cauzelor specifice se poate modifica pe parcursul conflictului. Spre exemplu, adesea, problemele de natură psihologică nu joacă un rol foarte mare la inceputul conflictelor sociale. Dar imediat ce conflictul iese din faza latentă, relevanţa lor poate să crească.
Nevoi umane neimplinite: nevoile umane sunt un puternic generator al comportamentului uman şi al interacţiunii sociale. Toţi indivizii au nevoi pe care se străduiesc să le satisfacă, fie făcand apel la sistemul existent, fie acţionand ca revoluţionari sau reformişti ai sistemului. Dat fiind acest fapt, sistemele sociale trebuie să răspundă la nevoile individuale sau să treacă prin instabilitate şi schimbare forţată. Teoreticienii nevoilor umane susţin că multe conflicte ce nu pot fi soluţionate sunt cauzate de o neglijare a nevoilor umane fundamentale. Acestea sunt nevoile de bază: mancare, apă, adăpost, precum şi nevoile mai complexe: siguraţă, securitate, stimă de sine şi implinire personală. Nevoile mai complexe sunt legate de putinţa individului de a-şi exercita opţiunea in toate aspectele vieţii şi de acceptarea legitimă a identităţii şi valorilor sale culturale. Nevoia de justiţie distributivă şi posibilitatea de a face parte din societatea civilă sunt, de asemenea, esenţiale.
Toate aceste nevoi constituie cerinţe fundamentale pentru dezvoltarea umană. Astfel, interesele pot fi negociate atunci cand intră in conflict, dar nevoile nu.
Identitate: conflictele pot fi cauzate de sentimentul ameninţării identităţii. Identităţile se construiesc pe baza diferitor trăsături şi experienţe. Conflictele de identitate apar atunci cand membrii grupului simt că sinele lor este ameninţat sau că nu li se acordă legitimitate şi respect. Deoarece identitatea este esenţială pentru stima de sine a individului şi pentru modul in care acesta interpretează restul lumii, orice ameninţare la adresa identităţii va produce o reacţie puternică. Unele conflicte de identitate işi au rădăcina in naţionalism. Naţionalismul ca ideologie promovează existenţa popoarelor sau naţiunilor, ai căror membri au o istorie şi un destin comun. Adesea, sentimentele naţionaliste ii fac pe indivizi să se considere superiori, ca grup sau naţiune, altor grupuri. Ceea ce ii poate indemna pe membrii grupului să denigreze sau să domine alte popoare şi ţări. Deoarece orice provocare la adresa naţiunii este considerată ca o ameninţare la adresa propriei existenţe, naţionalismul poate constitui o cauză de conflict. In fine, conflictele de identitate implică, de obicei, prezenţa colonialismului, etnocentrismului sau a rasismului şi apar pe fondul unei istorii de dominaţie şi nedreptate percepută. Colonizarea, mai ales, are adesea grave implicaţii socio-economice şi morale care tind să persiste.
Acolo unde există un puternic dezechilibru de putere, există riscul ca partea mai puternică să exploateze sau să abuzeze de partea mai slabă. Este posibil ca grupurilor minoritare să li se refuze participarea efectivă in viaţa politică sau ca acestea să nu aibă posibilităţi de expresie culturală. Dacă identitatea le este negată sau, pur şi simplu, nerecunoscută de majoritate, aceste grupuri oprimate pot declara că ierarhia de putere este nedreaptă şi se pot revolta impotriva ei. Ceea ce duce la o situaţie de nerezolvat.
Aspecte morale: conflictele privind diferenţele morale tind să dureze mult. Este vorba despre credinţe morale rigide, bazate pe supoziţii fundamentale ce nu pot fi atacate. Aceste valori morale, religioase şi personale fundamentale nu pot fi schimbate uşor, iar cei care aderă la o ideologie anume nu sunt deschişi la compromisuri asupra viziunii lor. Acest tip de conflicte tinde să rezulte din confruntarea intre vederi diferite. Supoziţiile despre cel mai bun mod de viaţă, pe care un grup le consideră esenţiale şi valoroase, pot fi radical diferite de valorile unui alt grup. Părţile pot avea standarde diferite pentru noţiunile de dreptate şi de bine şi pot da răspunsuri fundamental diferite la marile intrebări morale. Deoarece valorile şi reperele morale tind să fie destul de stabile, oamenii nu prea sunt dispuşi să negocieze in această privinţă. Aşa se intamplă atunci cand chestiunile ce stau la baza conflictului sunt in stransă legătură cu convingerile morale ale celor implicaţi. Cei care sunt implicaţi intr-un conflict moral pot chiar crede că perpetuarea conflictului este un lucru virtuos sau necesar. O parte din identitatea lor este dată de faptul că se opun adversarului, ei dorind continuarea conflictului pentru că aceasta le permite să joace un rol care ii justifică. In plus, cum luptele pentru valori adesea includ şi revendicări de statut şi putere, părţile fac mari eforturi pentru a neutraliza, răni sau elimina rivalii. Orice compromis in legătură cu valorile pe care le preţuiesc este văzut ca o ameninţare la adresa nevoilor lor umane de bază şi a sentimentului lor de identitate.
Dreptatea: dorinţa de dreptate este ceva asupra căruia oamenii nu doresc să facă nici un compromis, ceea ce face ca declararea unei nedreptăţi să ducă, de multe ori, la conflicte ne-soluţionabile. Sentimentul de dreptate al individului este legat de existenţa unor norme şi drepturi care trebuie să caracterizeze tratamentul decent al fiinţelor umane. Dacă se percepe o discrepanţă intre ceea ce obţine o persoană, ceea ce doreşte şi ceea ce persoana crede că i se cuvine, persoana respectivă poate ajunge să creadă că este lipsită de beneficiile pe care le merită. Acest fapt se intamplă atunci cand o acţiune sau un rezultat este perceput ca fiind nedrept. Cand oamenii cred ca au fost trataţi nedrept, ei pot incerca să se „răzbune“ sau să ii provoace pe cei care i-au tratat nedrept. Intr-adevăr, sentimentul nedreptăţii duce, de multe ori, la agresiune sau la replică pe măsură. Indivizii pot ajunge să creadă că violenţa este unica manieră de a repara nedreptatea pe care au suferit-o şi de a se asigura că nevoile lor fundamentale sunt implinite. Această evoluţie este foarte probabilă, mai ales, dacă nu s-a intreprins nici o acţiune pentru a remedia sistemul opresiv al structurilor sociale sau pentru a aplica justiţia retributivă sau restorativă. Cu toate acestea, in multe cazuri, cei puternici răspund prin a incerca să potolească tulburarea şi prin menţinerea status quo-ului. Ceea ce poate duce la conflict in desfăşurare.
Drepturi: nemulţumirile din cauza drepturilor pot, de asemenea, să alimenteze o situaţie de conflict ne-soluţionabilă. Disputa incepe atunci cand o persoană sau un grup face o revendicare sau o cerere adresată unui alt grup care o respinge. O modalitate de a soluţiona disputele este recurgerea la un standard independent de legitimitatesau de corectitudine percepută. Totuşi, dacă ambele grupuri işi susţin revendicarea ca pe un „drept”, nu mai rămane loc pentru poziţii moderate şi realizarea unui compromis sau a unui consens devine dificilă. Disputele privind drepturile pot stopa comunicarea cu cei ale căror puncte de vedere diferă de ale noastre. Aceasta este, in parte, fiindcă oamenii consideră că argumentele care fac uz de drepturi sunt „aşi“ ce neutralizează toate celelalte poziţii. Tendinţa de a recurge la formule absolute in discuţiile asupra drepturilor promovează aşteptări nerealiste şi creşte probabilitatea de conflict. Ignoră costurile sociale şi drepturile celorlalţi şi inhibă dialogul care ar putea duce la descoperirea unui numitor comun sau la compromis. Supoziţiile oamenilor cum că li se cuvin anumite drepturi pot duce, şi ele, la egocentrism. Obţinerea unui drept dă beneficiarilor presupusului drept posibilitatea de a cere infăptuirea acestui drept de la cei care au „datoria” să il infăptuiască. Atunci cand părţile nu pun in balanţă revendicările lor cu drepturile celorlalţi, conflictul devine de nesoluţionat. Distribuţia constituie miza cea mare: conflictele ce se invart in jurul intrebărilor cine ce primeşte şi cat primeşte tind, de asemenea, să devină de nesoluţionat. Obiectele ce urmează a fi distribuite includ resurse tangibile ca, de exemplu bani, terenuri sau locuri de muncă mai bune, precum şi resurse intangibile ca, de exemplu, statutul social. Dacă la dispoziţie s-ar afla o multitudine de resurse, toată lumea ar lua pur şi simplu lucrurile de care are nevoie şi nu s-ar mai ajunge la conflict. Dar acolo unde nu există suficiente resurse pentru satisface nevoile sau dorinţele tuturor şi nici nu se pot găsi sau identifica resurse suplimentare, conflictul se transformă intr-o situaţie de tip unii caştigă, unii pierd (win-lose). Cu cat o parte obţine mai mult, cu atat cealaltă pierde mai mult. Atunci cand obiectul in cauză este foarte important sau preţios, conflictul tinde să devină mai mult decat nesoluţionabil.
