Radu Aurelian – Birou de mediator Bucuresti Ploiesti Mediere

Interviu realizat de Mihaela Mocanu, redactor-şef al Revistei Române de Drept al Afacerilor.

Revista Română de Drept al Afacerilor: Bună ziua, domnule profesor Turcu! Mă bucur că aţi acceptat să ne răspundeţi la interviul lunii iunie, în special pentru ca dvs. aniversaţi anul acesta, la 1 iunie 73 de ani. Câţi dintre aceştia au fost în slujba dreptului?

Prof. univ. dr. Ion Turcu: Cred că au fost mai mult de 5 decenii, dacă socotim şi facultatea.

R.R.D.A.: Vă rog domnule profesor să spuneţi pentru cititorii Revistei Române de Drept al Afacerilor cum a fost începutul carierei dvs., având în vedere că vorbim despre o epocă despre care se ştiu puţine… cea de la începutul anilor ’60, dacă nu mă înşel.

I.T.: Începutul nu a fost deloc strălucit şi l-am descris în primul episod al memoriilor mele care sper că se vor tipări în formă de carte. Pe scurt, am întors spatele diplomaţiei pentru că sub sclipiciul diplomatic se ascundea acelaşi obraz pătat al Securităţii. Între Bucureşti şi Zalău am ales Zalăul anilor 60 numai pentru că acolo era vacant un post de judecător şi nicăieri în altă parte a regiunii Cluj. Văd şi acum cele două tampoane uriaşe care înfăţişau sfârşitul căii ferate, capătul lumii într-un oraş „mort” sub toate aspectele, îngropat în propria lui mizerie. Iarna a fost cumplită, dar nu a durat mai mult decât de obicei şi prinzând de veste că se pune la cale primirea mea în partid după împlinirea unui an de stagiu am uzat de influenţa unuia dintre profesorii mei de la Facultatea de Drept din Cluj pentru a obţine un transfer la Dej, unde locuiau părinţii mei. Mai ales primele 6 luni de stagiu au fost deosebit de dificile pentru că am întâmpinat agresiuni ale naturii şi indiferenţa oamenilor, dar nu am adăugat nimic profilului meu profesional. Primul meu proces a fost un dosar penal în care am pronunţat achitarea celui nevinovat pentru că pe cel vinovat îl ocrotea partidul. Spre mirarea mea partidul nu a avut nicio reacţie şi am înţeles că a ales să mă ignore având în vedere că după primul an de activitate va pune căpăstrul şi pe mine. Ciudăţenia destinului este că şi ultimul dosar penal pe care l-am primit de la procuratură cu indicaţii arătând spre culmile Puterii era să fie tot o achitare însă, în ultima clipă Procuratura a renunţat la sesizarea instanţei şi l-a repus în libertate pe inculpat, erou al muncii socialiste.

R.R.D.A.: Cum aţi ajuns în învăţământul universitar?

I.T.: Printr-o fericită coincidenţă de interese. Eu eram interesat de cariera didactică iar facultăţii îi lipsea un profesor, la începutul anului 1991.

După ce mi s-a impus calitatea de judecător delegat la Registrul Comerţului la sfârşitul anului 1990 m-am apucat serios de studiul dreptului comercial pentru că mie mi se adresau toate întrebările şi eu trebuia să găsesc un răspuns corect şi argumentat, principala mea îndatorire era aceea de a veghea să nu se înmatriculeze societăţi comerciale care au ca obiect alte fapte decât cele de comerţ. Îmi amintesc că un medic încerca să mă convingă că el nu doreşte să-şi înfiinţeze cabinetul privat ca societate comercială, ci vrea numai să-şi înscrie un SRL. Când a aflat semnificaţia acestor iniţiale a râs şi a acceptat refuzul înmatriculării. Controlul pe care-l făceam atent şi exigent este una dintre explicaţiile faptului că jocul piramidal CARITAS nu s-a înmatriculat în Cluj ci la Braşov, după care şi-a desfăşurat toată activitatea numai în Sala Sporturilor din Cluj, până la prăbuşirea inevitabilă.

Studiul dreptului comercial l-am efectuat cu pixul în mână şi rezultatul a fost o carte mică dar utilă care în iunie 1991 s-a situat în topul vânzărilor la librăria Mihai Eminescu din capitală pe locul IV. De ce numai pe locul IV? Pentru că s-a epuizat întregul tiraj înainte de sfârşitul acelei săptămâni în care a fost pusă în vânzare. În acest timp decanul Facultăţii de Drept era în căutarea unui titular de disciplină pentru dreptul comercial introdus la anul IV. După îndelungi căutări a dat peste mine şi a constatat că aş corespunde funcţiei didactice de conferenţiar pentru că aveam doctoratul şi studiile postuniversitare la Strasbourg şi Bruxelles (Facultatea Internaţională de Drept Comparat din Universitatea Robert Schuman) şi publicasem două cărţi. Printre studenţii care au asistat la debutul meu didactic pot menţiona pe dl. Sergiu Deleanu, profesor, dl. George Maior, şeful SRI, dl. Mircea Pop, decanul Baroului Cluj şi doamna Monica Leicu,cadru universitar. Ulterior, am fost solicitat să predau aceeaşi materie la alte universităţi, Universitatea Dimitrie Cantemir din Cluj, Universitatea Vasile Goldiş din Arad şi Universitatea din Lugoj, fondată de Iosif Constantin Dăgan.

R.R.D.A.: Ne spuneţi, vă rog câteva cuvinte despre cum se profesa în primii ani de după revoluţia din 1989? Ştiu că dvs. aţi fost primul judecător clujean delegat la Registrul Comerţului, cu alte cuvinte aţi contribuit la înfiinţarea primelor societăţi [comerciale] post-decembriste.

I.T.: Într-adevăr Registrul Comerţului Cluj nu avea persoane calificate în domeniu, după cum era şi firesc. Eu trebuia să răspund tuturor întrebărilor şi să filtrez toate conduitele şi dorinţele. În plus, în fiecare zi de luni mă apela prin telefon Preşedintele Tribunalului Constanţa, pentru a-i răspunde la întrebările cu care se confrunta. Îmi amintesc că am acordat asistenţă de specialitate neretribuită fondatorilor Băncii Dacia Felix care a sfârşit prin faliment după câţiva ani de activitate.

R.R.D.A.: Domnule profesor, dvs. sunteţi un autor prolific şi premiat, totodată. Aveţi şi o bibliotecă juridică impresionantă. Dacă lucrările dedicate dreptului comercial par a fi o alegere firească, ţinând cont de aria dvs. de specialitate – judecător în cadrul secţiilor comerciale ale instanţelor clujene, cărui fapt i se datorează aplecarea spre domeniul dreptului sănătăţii?

I.T.: Sunt mândru că Uniunea Juriştilor, condusă de dl. Gabriel Iosif Chiuzbaian mi-a acordat premiul I.L.Georgescu pentru publicarea primei cărţi de drept bancar şi premiul Mihail Eliescu pentru comentariul la Noul Cod civil. Am publicat în total, singur sau împreună cu alţi autori, 34 de volume însumând peste 10 mii de pagini. Ceea ce mă preocupă nu este niciunul dintre volumele publicate, ci numai volumul pe care îl pregătesc în vederea eventualei publicări.

Dreptul Sănătăţii este cel mai reuşit dintre volumele publicate, nu numai datorită temei generoase ci şi datorită faptului că mi-a prilejuit o paradă de erudiţie. Explicaţia preocupării mele într-un domeniu unde nu posedam antecedente este nevoia de a împărtăşi experienţa personală în combaterea propriilor suferinţe. Cea mai importantă concluzie este aceea că numai conştiinţa medicului este garanţia pacientului.

R.R.D.A.: Şi tot în legătură cu biblioteca dvs., construită de-a lungul anilor, din deplasările pe care le-aţi efectuat în afara României, vă rog să ne spuneţi care au fost pentru dvs., cele mai importante interacţiuni cu colegii dvs. jurişti – profesori sau judecători.

I.T.: Am avut relaţii normale cu colegii mei atât la instanţă cât şi la facultate şi m-am străduit să păstrez raporturi principiale, în toate privinţele. Am avut şansa să cunosc colegi din Franţa şi din S.U.A. Cea mai luminoasă personalitate care-mi stăruie în suflet este doamna Ruth Ciniger, procuror districtual în Portland (Oregon), răpusă de un cancer fulgerător.

R.R.D.A.: Dacă aţi avea acum vârsta la care ar trebui să optaţi pentru o direcţie în cariera dvs. ce alegere aţi face?

I.T.: Chiar aş dori o a doua şansă, deşi este imposibil. Aş opta pentru aceeaşi profesie dar sunt sigur că aş putea să o fac mai bine. Din nefericire şi naşterea şi moartea sunt distribuite într-un singur exemplar.

R.R.D.A.: La ce proiecte lucraţi în prezent?

I.T.: Am început un comentariu la noua lege a insolvenţei şi cu ajutorul prietenilor intenţionez să public o broşură bilingvă cu note autobiografice. Sper să apară până la sfârşitul anului.

R.R.D.A.: Domnule profesor, vă mulţumesc pentru timpul acordat şi, în numele colegilor mei, a membrilor colegiului ştiinţific al R.R.D.A. vă doresc La mulţi ani şi multă sănătate!

Publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 6/2014.

sursa: wolterskluwer.ro